Prima pagină » Puterea Gândului » Ce a omis să spună Ponta: „Da, am plagiat!”

Ce a omis să spună Ponta: „Da, am plagiat!”

Ce a omis să spună Ponta: „Da, am plagiat!
Victor Ponta a anunțat că renunță la titlul de doctor, la doi ani și jumătate de la apariția dovezilor care arată că și-a plagiat teza de doctorat. Mai bine mai târziu decât niciodată? Nicidecum. Este, de fapt, prea puțin, prea târziu.

În acești ani de la dovedirea acuzațiilor de plagiat, Victor Ponta n-a demonstrat nici măcar o secundă că își asumă furtul, nu și-a cerut niciodată scuze, nu a făcut nici măcar o jumătate de pas în direcția recunoașterii plagiatului. Ba mai mult, a împroșcat cu noroi pe oricine a încercat să aducă în fața publicului evidența copy-paste. A desființat Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare care a demonstrat că premierul s-a semnat practic pe munca altuia. A acuzat de partizanat politic Comisia de Etică de la Universitatea din București care a arătat fără echivoc plagiatul și care a cerut, fără succes, Ministerului Educației să-i retragă titlul de doctor. A urlat în gura mare că este victimă, că este persecutat politic și i-a denigrat pe universitarii care au formulat în cazul său o opinie profesională clară: aceea că a copiat fără să citeze sursa.

N-a dat niciodată vreun semn de remușcare, ba, mai mult, în vara acestui an Ponta spunea: „Sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greșit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate”.

Marți, Victor Ponta i-a scris rectorului Universității din București că renunță la titlu. Nicăieri nu scrie însă în acest document că recunoaște că a plagiat, nicăieri nu își cere scuze profesorilor universitari pe care i-a acuzat de opinii partizane.

„Cred că Universitatea din București va cere anularea diplomei de doctor. Ar fi a doua oară, căci o mai ceruse și în septembrie 2012. Iar ministrul de acum va trebui să semneze anularea vechiului ordin de ministru prin care dl. Victor Ponta primea titlul în 2003″, a spus pentru Gândul Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București. A doua oară, Ministerul Educației va face ceea ce trebuie. Pentru că are binecuvântare de la Victor Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!