Între Élysée și Lehliu Gară

O să spuneți că distinsa purtătoare de cuvânt are destul timp liber – Președintele n-o cocoșează cu vorbe. Vreme berechet să prăsească epitete pe Facebook, să presare mirări. Cui le adresează? Presei nu – și-a pierdut demult fecioria.

Ce mai, în loc să imposteze, ca la început de mandat – postează. Descrie Cotrocenii. Ceva între Élysée (cum s-ar fi așteptat să fie) și Lehliu Gară (când defulează buda freudian).

Doamnei îi vine greu să trăiască într-un spațiu înkitschoșat („covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic”), îi pute a hotel comunist, nu mai suportă să primească paharul cu apă de la un gradat care bate din călcâie și-i cere semnătură pe procesul verbal de predare. (Apropo: atrag respectuos atenția că Palatul Cotroceni e obiectiv militar, iar „doamnele în halate”, cu „aerul că trebăluiesc de zor” sau păzesc automatul de Eugenii, care nu mai funcționează de pe vremea lui Iliescu, s-ar putea să fie lenți-colonei).

Like, like și iar like.

Însă faptul că purtătoarea de cuvinte se plânge că, în zece-douăsprezece ore de muncă (deocamdată virtuală), n-are ce și unde îmbuca, asta-i chiar culmea. Dislike! Ar fi trebuit să știe că, în ultimul deceniu, la Cotroceni, mâncarea a fost fudulie.