Prima pagină » Puterea Gândului » Între Élysée și Lehliu Gară

Între Élysée și Lehliu Gară

Între Élysée și Lehliu Gară
Dacă, înainte de a se angaja la Cotroceni, purtătoarea de cuvânt a laconicului Iohannis ar fi consultat un ghid turistic, n-ar mai fi avut astăzi, poate, tresăriri de turist japonez.

O să spuneți că distinsa purtătoare de cuvânt are destul timp liber – Președintele n-o cocoșează cu vorbe. Vreme berechet să prăsească epitete pe Facebook, să presare mirări. Cui le adresează? Presei nu – și-a pierdut demult fecioria.

Ce mai, în loc să imposteze, ca la început de mandat – postează. Descrie Cotrocenii. Ceva între Élysée (cum s-ar fi așteptat să fie) și Lehliu Gară (când defulează buda freudian).

Doamnei îi vine greu să trăiască într-un spațiu înkitschoșat („covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic”), îi pute a hotel comunist, nu mai suportă să primească paharul cu apă de la un gradat care bate din călcâie și-i cere semnătură pe procesul verbal de predare. (Apropo: atrag respectuos atenția că Palatul Cotroceni e obiectiv militar, iar „doamnele în halate”, cu „aerul că trebăluiesc de zor” sau păzesc automatul de Eugenii, care nu mai funcționează de pe vremea lui Iliescu, s-ar putea să fie lenți-colonei).

Like, like și iar like.

Însă faptul că purtătoarea de cuvinte se plânge că, în zece-douăsprezece ore de muncă (deocamdată virtuală), n-are ce și unde îmbuca, asta-i chiar culmea. Dislike! Ar fi trebuit să știe că, în ultimul deceniu, la Cotroceni, mâncarea a fost fudulie. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!