Prima pagină » Mini » Parchetul a reluat cercetările în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de șantaj

Parchetul a reluat cercetările în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de șantaj

Parchetul a reluat cercetările în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de șantaj
Cercetările în acest dosar au fost suspendate pentru că Traian Băsescu fiind președinte se bucura imunitatea prezidențială. Odată cu finalizarea mandatului imunitatea nu mai activează pentru acesta astfel că procurorii pot să îl cerceteze.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce președintele, referindu-se la senatorul PSD, a spus că și acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus șeful statului. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni televizate.

După aceste afirmații Gabriela Firea a depus o plângere pentru șantaj împotriva lui Traian Băsescu. Procurorii au constat că nu pot face cercetări în acest dosar pentru că, potrivit Constituției, Traian Băsescu are imunitate. Astfel că au decis suspendarea cercetărilor.

Cazul a ajuns și la Curtea Constituțională pentru că Firea a cerut Curții Supremă să sesizeze instanța de control constitutional. Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor la Curtea Supremă. În cadrul contestației avocații Gabrielei Firea au cerut ca CCR să fie sesizată și să analizeze dacă nu cumva imunitatea lui Traian Băsescu creează o situație de discriminare față de alte categorii ale populației.

„Am considerat că imunitatea totală nu se poate aplica în cazul președintelui. În plus o imunitate de acest gen l-ar transforma pe președinte într-un dictator care poate să facă orice și nici nu poate măcar să fie cercetat. Imunitatea președintelui este egală cu cea a parlamentarilor”, a explicat avocatul Lucian Bolcaș în momentulsesizării CCR.

În final CCR a decis că suspendarea cercetărilor este constituțională.

Cazul Firea – Băsescu

Președintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o șantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine școala turnătorului Felix”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea șantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliție, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.

Băsescu a ținut totodată să amintească prestația Gabrielei Firea din campania pentru prezidențiale a lui Mugur Isărescu. Gabriela Firea a reacționat în 14 aprilie, afirmând că așteaptă cu interes reacțiile instituțiilor și ale ambasadelor statelor democratice față de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că președintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călărași. „Aștept cu interes reacțiile instituțiilor statului și ale ambasadelor statelor democratice față de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, afirmă Gabriela Firea, pe Facebook.

Președintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât și fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziția Parchetului privind terenul din comuna Nana și că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului”.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie, la Parchetul instanței supreme, o plângere pe numele președintelui Traian Băsescu, pentru amenințare și șantaj.

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea și Ilie Sârbu, au semnat un denunț de șantaj împotriva președintelui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie la Parchetul instanței supreme.

Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul și a precizat că gestul este determinat de amenințările pe care șeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu.

PICCJ a anunțat, în 18 aprilie, că a dispus urmărirea penală pentru șantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată și sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mișcare a acțiunii penale a fost suspendată, întrucât președintele are imunitate.

Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel că a fost dispusă, prin ordonanță, suspendarea urmăririi penale.

„S-a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituție, Președintele României se bucură de imunitate”, a precizat Parchetul instanței supreme.

Articolul 84, alineatul 2 din Constituție prevede că „Președintele României se bucură de imunitate”.

Potrivit articolului 96, alineatul 1 din legea fundamentală, „Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare”.

Recomandarea video

Mediafax
Raport alarmant la Curtea de Argeș. Apa iese la fel de tulbure ca la intrare, bazinele nu au fost dezinfectate de două decenii
Digi24
Fetiță de patru ani, în comă după ce ar fi fost bătută grav. Dosar penal pentru tentativă de omor
Cancan.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Iași 😢
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Generalul rus împușcat la Moscova s-ar fi aflat în vizită la amanta sa. Dezvăluirile picante făcute de un ziarist ucrainean
Mediafax
Piloții și personalul de cabină al unei mari companii aeriene intră joi în grevă. Sunt posibile perturbări majore ale zborurilor
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
VIDEO Reacția lui Călin Georgescu atunci când susținătorii săi au început să spună Tatăl Nostru pe holurile Tribunalului
Cancan.ro
Categoria de români care va rămâne fără certificatele de handicap. Ilie Bolojan a anunțat controale majore
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Mircea Solcanu? Cum arată acum după ce a renunțat la cariera în televiziune
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
7 mașini ce riscă să fie interzise în parcările publice. Modelele penalizate de infrastructura veche
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cercetătorii japonezi au creat plasticul care se dizolvă în apă în doar o oră