Prima pagină » Economic » Anunțul unui oficial BNR despre băncile care au acordat credite în franci elvețieni

Anunțul unui oficial BNR despre băncile care au acordat credite în franci elvețieni

Anunțul unui oficial BNR despre băncile care au acordat credite în franci elvețieni
Anunțul unui oficial BNR despre băncile care au acordat credite în franci elvețieni

„De ce conversia creditelor din CHF în lei generează pierderi și nu profit diminuat? Pentru că banca, având o poziție valutară echilibrată, atrăgând finanțare în franci elvețieni ca să acorde credite în franci elvețieni, suportă la rândul ei, cel puțin parțial, majorarea sau deprecierea leului în raport cu francul la momentul în care va cumpăra de pe piață franci elvețieni pentru restituirea datoriei. Este adevărat, există și un efect pozitiv la nivelul instituției de credit, ca urmare a majorării fluxurilor de numerar, veniturile din dobânzi vor crește, dar nu vor putea compensa majorarea creditelor neperformante și pierderea la nivelul instituției de credit ca urmare a faptului că va trebui să restituie datoria în franci elvețieni”, a declarat miercuri Virgil Dăscălescu, șeful Serviciului Riscuri Macroprudențiale din cadrul Direcției Stabilitate Financiară a BNR, la o conferință pe tema stabilității financiare.

Întrebat ulterior de jurnaliști dacă băncile au atras finanțări în franci elvețieni pe termen lung pentru a acorda astfel de credite, Dăscălescu a spus că instituțiile de credit s-au împrumutat în această monedă, însă perioada de împrumut depinde de sursa de finanțare.

„Pentru asigurarea creditării în franci elvețieni, instituțiile de credit au atras finanțare în franci elvețieni, de așa natură încât poziția valutară netă este zero sau apropiată de zero. Cu alte cuvinte, instituțiile de credit nu au speculat contra debitorului. Ca idee, de îndată ce ar ajunge la maturitate sursa de finanțare, ar fi rostogolită tot în franci, pentru că altfel ar intra pe poziție valutară semnificativ lungă”, a explicat Dăscălescu.

Pe de alte parte, clienții băncilor cu credite în franci elvețieni spun că acestea le-au virat în conturi, la momentul accesării împrumutului, banii în euro sau lei, și că nu dispuneau fizic de franci elvețieni la casele de schimb valutar. Majoritatea împrumutaților n-au văzut francii elvețieni tranzacționați, operațiunile fiind realizate „pe hartie”, indicând că băncile probabil nu aveau atrase resurse în franci de fapt.

Dăscălescu a vrut să lămurească chestiunea în prezentarea susținută, dacă băncile au speculat împotriva clienților împrumutați în franci elvețieni.

„O discuție actuală este dacă băncile au speculat contra debitorilor. Dacă o instituție de credit consemnează o poziție valutară lungă sau scurtă semnificativă, penalizarea în termeni de capital este semnificativă. O instituție de credit care ar avea o poziție valutară lungă, care ar credita masiv în franci elvețieni, ar avea o cerință de capital suplimentară conform reglementărilor atât de mare, care ar trebui suportată de capital, încât nu ar fi rentabil economic să susțină poziția respectivă”, a explicat oficialul.

Dăscălescu spune că instituția de credit rămâne în continuare cu finanțarea atrasă din exterior în franci elvețieni, iar clientul rămâne dator către bancă în franci elvețieni, chiar dacă la momentul accesării împrumutului banca i-a oferit un serviciu independent de conversie a creditului în altă valută, respectiv euro sau lei.

Potrivit datelor prezentate, BNR a încercat și un exercițiu de extimare a principalelor elemente de venituri și cheltuieli ale băncilor la nivelul unui credit în franci elvețieni în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2013, din care rezultă că, pe o perioadă de cinci ani, instituțiile de credit ar fi consemnat o pierdere anuală estimată „conservator” la aproximativ 3,9% din soldul mediu al creditelor la valoare netă în CHF.

Astfel, principalele surse de venit din creditare provin din dobânzi și comisioane, acestea din urmă reprezentând o treime din nivelul dobânzii.

„Comisioanele nu pot fi estimate direct, dar în mod conservator am presupus că instituțiile de credit ar avea capacitatea de a încasa suplimentar din comisioane 25% din venituri. Este o ipoteză conservatoare, cel mai probabil valoarea încasată este mai mică”, a afirmat oficialul BNR.

Totodată, cea mai importantă cheltuială se referă la ajustările pentru depreciere, respectiv constituirea de provizioane, ca urmare a neplății datoriilor, acest factor generând cele mai mari pierderi.

„De exemplu, din 10 credite, dacă un debitor nu plătește, presupunând că sunt credite de valoare omogenă, aplicarea unei dobânzi de 10% este necesară strict pentru acoperirea pierderii ca urmare a faptului că un debitor nu plătește. În cazul creditelor în CHF, numărul celor care nu au putut efectua plata, din diverse motive, a fost atât de mare încât și profitul care ar fi fost în mod normal consemnat a fost erodat integral ca urmare a cheltuielile cu provizioanele aferente unui astfel de credit”, a precizat Dăscălescu.

El a explicat fenomenul de neplată mai mare în cazul creditelor în CHF față de cel al împrumuturilor în euro prin șocul dublu al deprecierii valutare, leu-euro și euro-franc, pe acesta din urmă catalogându-l „un șoc suplimentar și deloc nesemnificativ”, ambele contribuind la înrăutățirea situației debitorilor.

Al doilea element substanțial pe partea cheltuielilor este legat de costurile fixe ale băncii, despre care oficialul BNR spune că sunt foarte mari la nivelul sectorului bancar românesc. Ca urmare, băncile au tendința să compenseze creditarea prin aplicarea unor marje substanțiale pentru acoperirea costurilor fixe.

Ultimul aspect luat în calcul pentru exercițiul efectuat a fost costul mediu de finanțare, foarte greu de estimat la nivelul creditelor în franci elvețieni, potrivit lui Dăscălescu, așa încât pentru aproximarea acestuia s-a pornit de la costul de finanțare în euro și s-a ținut cont de diferența dintre LIBOR-EUR și LIBOR-CHF.

„Foarte clar, instituțiile de credit nu au consemnat profit din creditarea în franci elvețieni. Chiar dacă variem puțin ipotezele, vom ajunge la aceeași concluzie”, a tras linie oficialul BNR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Singurul loc din lume din care se va putea vedea eclipsa totală de Soare din 12 august 2026