Prima pagină » Puterea Gândului » Învățătura lui Năstase către pupilul Ponta

Învățătura lui Năstase către pupilul Ponta

Învățătura lui Năstase către pupilul Ponta
Ce postare credeți că am găsit pe blogul lui Adrian Năstase?! Ei bine, una mai veche din șapoul căreia Ponta pare să se fi inspirat în legătură cu reducerea TVA-ului.

Zice acolo că un evreu se duce la rabin și îi povestește că trăiește prost, că are o casă măruntă, că e spațiu prea mic pentru toată familia, pentru copii, pentru el. Și îi cere un sfat, sperând că înțelepciunea rabinului îl va face să trăiască mai bine. Rabinul îi spune să bage timp de o săptămână, în casă, capra. Evreul merge acasă, încrezător în sfatul primit. După o săptămână se întoarce. Rabi: „Ei, cum e?”. Evreul: „Rabi, e mai rău, e și mai aglomerat”. Rabinul îi spune atunci să bage în casă, pentru o săptămână și vaca. Evreul merge acasă, cu încredere că sfatul rabinului îl va ajuta. După o săptămână se întoarce: Rabi: „Ei, cum e?” Evreul: „Rabi, e și mai rău decât până acum. Capra și vaca ocupă aproape tot spațiul, iar copiii nu mai au loc să se joace. E greu. Ce să fac?”. Rabinul îi cere să bage, peste toți, și oile. Evident, după o săptămână, evreul se întoarce abătut. „E foarte rău, Rabi, nu știu ce să mai fac. Deja nu mai avem loc nici să ne mișcăm. Abia ne descurcăm”. Atunci, rabinul îi spune că soluția este să dea afară animalele. Și capra, și vaca, și oile. Iar evreul înțelege, atunci, fericit, cât îi este de bine așa cum e, și pleacă mulțumind din suflet rabinului pentru că l-a ajutat să-și rezolve problema.

Nu vi se pare cunoscută povestea? Nu aduce cu manevra lui Ponta, care, după ce i-a umflat capul lui „Băsescu-Boc” că a sporit TVA-ul ca maiaua, urcând-o de la 19 la 24 la sută, odată ajuns la guvernare a lăsat-o cum a găsit-o, timp de trei ani, ba, încă a mai și înghesuit-o cu zeci de noi taxe și impozite, pentru a veni azi, în an preelectoral, s-o dea afară din casă, ca pe capră, apoi, mai spre toamnă, ca pe vacă, urmând ca, în timp util, s-o ușuiască și mai și, ca pe sărmana oaie?!

Eu zic că da! Cui îi mai pasă, acum, de taxele prezente, eventual de cele viitoare, când teveaul la alimente a ajuns atât de jos?! Cine spune că dragostea de țară și partid nu trece prin burtă?! Nimeni. Acuma, dacă nu mai ține cu sponsorizarea campaniilor din bani negri, dăm zahărul, uleiul și mezelul din banii tuturor, direct de la „Victoria Market”.

Dacă jucam în „Liga lu” Mitică”, cu opoziția de azi, băgam mâna-n foc că-i blat și că s-a-ntors „cooperativa”. Toată „clasa” joacă în beneficiul de imagine al premierului. De unde, în decembrie, omul lui Năstase se chinuia să scape de retrogradare, respirând tot mai greu în casa plină, azi bate „cupa” cu băieții, alungând dobitoacele din casă.

În timpul ăsta, în tribună, Băsescu îl desființează pe Iohannis și pe liberali, apoi își face harakiri în direct – și nu că n-ar fi avut, și el, dreptatea lui, dar și vorbirea are rostul ei -, DNA se bagă la evacuarea „dobitoacelor” de partid din „oborul” de pe Kiseleff, făcându-l pe Ponta tot mai puternic, televiziunile de știri fie toacă opoziția, încrucișat – B1 pe Iohannis, Realitatea pe Băsescu -, fie îl susțin pe premier, guvernul și partidul său, desființând opoziția in corpore – Antena 3 și GhițăTV.

În paralel cu realitatea internă, președintele pare tot mai focusat pe politica externă, PNL tot mai anorexic, precum modelele franțuzești, interzise pe podium, la prezentări, PMP-ul tot mai „schizofrenic” – vorba unui ambasador american -, împărțit, cu sufletul la Udrea și mintea la Băsescu, iar UDMR tot mai decis să ceară, angro, protecția lui Orban Viktor de la Budapesta.

Vă imaginați, cred, în ce poziție se va afla premierul Ponta, la anul pe timpul ăsta, în ajun de locale, după ce va fi eradicat, definitiv, teveaul la alimentele de bază, ca în „țările civilizate ale Europei”, va fi stabilit și impus bacșișul impozitat în cârciumile all inclusive, după ce va da liber dosarului „EADS”, după ce Băsescu va fi scris, deja, primele două volume științifice ale sale, precum „Flota – trecut, prezent și viitor” și „Guantanamo, un pariu câștigat cu mine însumi”, iar „DNA-recuperatori” va fi repatriat deja toate conturile, casetele de valori, pinacotecile, imobilele și mobilele de colecție ale băieților noștri, de pe întreg mapamondul.

O singură neliniște ce va mai fi rămas: „Diaspora, încă un pas”.

Recomandarea video

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
Asociația lui Adrian Năstase rămâne fără statut de utilitate publică. Ţoiu: „Nu este un titlu pe viață”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile