Prima pagină » Mini » Septembrie 2014. Nunta fiicei primarului Iașiului – o miniședință de guvern. Ponta, miniștrii și parlamentarii PSD au venit să petreacă cu Nichita. GALERIE FOTO

Septembrie 2014. Nunta fiicei primarului Iașiului – o miniședință de guvern. Ponta, miniștrii și parlamentarii PSD au venit să petreacă cu Nichita. GALERIE FOTO

Aproximativ 600 de persoane, între care premierul Victor Ponta, vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea, mai mulți miniștri și parlamentari, au luat parte la nunta fiicei primarului PSD al Iașiului Gheorghe Nichita, iar printre preparatele incluse în meniu a fost și șalău în crustă de fistic.

La nunta Ilincăi Nichita au luat parte aproximativ 600 de persoane, între care premierul Victor Ponta, care a venit singur la petrecere, vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea, miniștrii Nicolae Bănicioiu, Remus Pricopie, Eugen Teodorovici, Aurelia Cristea, Doina Pană și Gabriela Szabo, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și primarul Galațiului, Marius Stan.

De asemenea, printre nuntași s-au aflat parlamentari PSD, primari social-democrați, șefi de instituții din Iași, precum și oameni de afaceri locali.

Atmosfera a fost întreținută de Loredana Groza și Adrian Enache, precum și de interpreta de muzică populară Daniela Condurache.

Potrivit unuia dintre invitații la nuntă, meniul a fost „echilibrat și bine ales”.

„S-a pus mare accent pe detalii. S-au servit inclusiv orez negru cu roșii confiate și șalău în crustă de fistic. Cocktailurile erau servite la comandă, puteai cere orice. La 600 de invitați au fost cam 150 de ospătari, nu au fost probleme să aștepți, având în vedere numărul mare de invitați. Dacă ridicai un deget, venea imediat un ospătar”, a spus unul dintre participanții la nunta Ilincăi Nichita.

Un alt invitat a spus că ministrul Rovana Plumb, unul dintre nași, a întreținut atmosfera, în timp ce mireasa Ilinca Nichita a dansat aproape toată noaptea.

„Cortul în care a avut loc nunta avea inițial capacitatea de numai 450 de locuri, dar săptămâna asta a fost extins. Astfel, a fost mai mult loc pentru dans, dar și mai mult spațiu între mese. A dansat și premierul, când cu o ministră, când cu alta, iar Nichita a invitat-o la dans pe Loredana”, a spus invitatul.

Nunta Ilincăi Nichita a avut loc la un restaurant select de la marginea orașului, iar invitații au început să sosească după ora 19.00, mașinile acestora fiind oprite de mai mulți agenți de pază la aproximativ 200 de metri distanță de localul unde are loc petrecerea. Invitații erau rugați să își spună numele, după care mai multe tinere verificau dacă aceștia figurează pe lista nuntașilor.

Sâmbătă după-amiază, la Biserica „Sfântul Nicolae din Copou” a avut loc cununia religioasă a fiicei primarului Gheorghe Nichita, slujba fiind oficiată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, împreună cu mai mulți preoți. Mai mulți angajați ai unei firme de pază s-au aflat în fața bisericii, iar în zonă au patrulat polițiști locali îmbrăcați civil.

Cununia civilă a fiicei primarului Nichita a fost oficiată vineri după-amiază chiar de către edilul ieșean și s-a desfășurat în prezența a zeci de persoane. Cu o oră înainte de începerea ceremoniei de la Starea Civilă din Iași, în zonă și-au făcut apariția mai mulți polițiști locali, dar și un echipaj al Poliției Rutiere. După cununia civilă, participanții la eveniment s-au retras la o petrecere la un restaurant central din Iași.
În ultimele zile, în clădirea în care funcționează Starea Civilă din Iași s-a făcut curățenie generală. Au fost spălate ferestrele și treptele instituției și au fost aduse ghivece de flori care au fost așezate în fața clădirii. În ultimele zile, spațiile verzi din jurul bisericii au fost curățate de angajați din subordinea municipalității, iar în curtea lăcașului de cult au fost aduse ghivece de flori.

Ilinca Nichita și Cosmin Livezenu s-au cunoscut în urmă cu patru ani. Fiica cea mică a primarului este notar, în timp ce Cosmin Livezeanu lucrează în sistemul bancar.

Florin Ghețău, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu