Prima pagină » Știri » Un inspector fiscal a fost reținut de DNA după ce a luat mită pentru reactivarea unei firme

Un inspector fiscal a fost reținut de DNA după ce a luat mită pentru reactivarea unei firme

Un inspector fiscal a fost reținut de DNA după ce a luat mită pentru reactivarea unei firme
Procurorii DNA au dispus, joi seară, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Gabriel Niculescu.

Procurorii DNA au dispus, joi seară, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Gabriel Niculescu, inspector fiscal cu grad de consilier principal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov – Serviciul de Inspecție Fiscală, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (cinci acte materiale) și trafic de influență, (patru acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în intervalul februarie-aprilie 2015, în contextul în care un om de afaceri (martor denunțător) dorea să-și reactiveze o firmă declarată inactivă ca urmare a nedepunerii la termen a declarațiilor fiscale, Niculescu i-a pretins și primit de la acesta, în mai multe tranșe, sumele de 1.000 de euro și 3.200 de lei, precum și bunuri alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice, în sumă de 729 de lei, în schimbul cărora inspectorul fiscal a întocmit actele necesare reactivări societății respective.

Concret, în cursul lunii februarie 2015, inspectorul fiscal i-a pretins omului de afaceri, la sediul A.J.F.P. Ilfov, o sumă neprecizată de bani pentru reactivarea firmei, cerându-i să se întâlnească într-o benzinărie din comuna Mogoșoaia. În aceeași zi, după aproximativ două ore cei doi s-au întâlnit la locul convenit, prilej cu Niculescu a primit cu titlu de mită suma de 300 de euro. Cu același prilej, inculpatul i-a mai solicitat o sumă neprecizată de bani, arătându-se nemulțumit de cuantumul sumei remise inițial, potrivit procurorilor.

Conformându-se solicitării inspectorului fiscal, martorul denunțător a stabilit o nouă întâlnire în ziua următoare, în aceeași stație Peco, prilej cu care Niculescu a mai primit, cu titlu de mită, suma de 200 de euro.

La sfârșitul lunii februarie 2015, mai spun anchetatorii, inculpatul i-a solicitat martorului denunțător să-i aducă la domiciliu suma de 500 de euro, cu titlu de mită, tot pentru urgentarea reactivării societății respective. Martorul denunțător s-a conformat și deplasându-se la adresa indicată, i-a remis inculpatului suma de 500 de euro. Cu această ocazie, inspectorul fiscal i-a solicitat omului de afaceri să semneze un proces verbal, datat 27.02.2015, prin care se atesta efectuarea unui control de către organele fiscale la societatea acestuia din urmă (unul dintre semnatari fiind chiar inspectorul fiscal Gabriel Niculescu).

În cursul lunii martie 2015, cu prilejul unei noi întâlniri inițiată tot de inculpat, acesta i-a solicitat administratorului firmei respective, cu titlu de mită, suma de 1.000 de euro, comunicându-i faptul că o parte din acești bani trebuie să o dea altor funcționari ierarhic superiori, din cadrul A.J.F.P. Ilfov, în vederea obținerii unor aprobări necesare reactivării societății comerciale, potrivit DNA.

Omul de afaceri s-a conformat și de această dată solicitării, dar a menționat că nu poate să-i remită decât echivalentul în lei a sumei de 500 de euro, fapt pe care l-a și făcut în aceeași seară, dându-i inculpatului suma de 2.100 de lei, tot în fața locuinței sale.

Cu același prilej, inspectorul fiscal i-a prezentat martorului denunțător un proces verbal datat 05.03.2015, întocmit de către inspectorul fiscal împreună cu un alt funcționar, care în esență, cuprindea propunerea de reactivare a firmei respective. Un exemplar al procesului verbal a fost remis martorului denunțător, care a fost îndrumat să depună acest document la A.F.P. Bragadiru, în vederea urgentării activării societății.

În data de 7 aprilie 2015, mai arată DNA, omul de afaceri i-a remis cu titlu de mită inculpatului, la domiciliul său, un miel sacrificat în valoare de 400 de lei, în schimbul promisiunii că va obține semnăturile șefilor săi pentru un document emis de A.F.P. Bragadiru, necesar înmânării deciziei de reactivare a societății în cauză.

La data de 14 aprilie 2015, inculpatul Niculescu i-a pretins martorului denunțător opt sticle de vin și apă minerală, în valoare de 250 de lei, tot pentru obținerea semnăturilor conducătorului organului fiscal, aviz necesar pentru emiterea deciziei de reactivare, invocată mai sus.

În data de 20 aprilie 2015, inculpatul Niculescu Gabriel, în cadrul unei alte întâlniri inițiată tot de acesta, a pretins omului de afaceri suma de 1.000 de lei, pretinzând că trebuie să facă demersuri pe lângă organele ierarhic superioare pentru semnarea deciziei de reactivare a firmei. Martorul denunțător i-a remis efectiv suma de 100 de lei, motivând că nu mai are alți bani asupra sa.

În data de 30 aprilie 2015, în cadrul unei întâlniri la sediul A.J.F.P. Ilfov, inculpatul, după ce a efectuat mențiunea în Registrul Unic de Control al societății (lucru pe care uitase să-l realizeze), privind finalizarea controlului fiscal asupra societății omului de afaceri, i-a solicitat cu titlu de mită acestuia din urmă suma de 1.000 de lei, un bax de apă minerală și un bax de bere.

În aceeași zi, administratorul societății s-a deplasat la domiciliul inspectorului fiscal, prilej cu care i-a remis acestuia băuturile solicitate, în valoare de 79 de lei, precum și suma de 1.000 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, mai arată DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat, vineri, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tinerii sunt plătiți să fie „nepoți de închiriat”! Unde a apărut afacerea care combate singurătatea
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
Analize prin CAS? Schimbare importantă! Ce vor fi obligate clinicile private să afișeze
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!