Prima pagină » Mini » Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții

Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții

Adrian Popa
Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții
Rusalii 2015. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor și Duminica Mare.

Rusalii 2015. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor și Duminica Mare. Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălțare și la 50 de zile după Paște. În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferințele evreilor în pustiu, precum și de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței. De aceea, la această sărbătoare se mulțumea lui Dumnezeu și pentru secerișul nou.

Înn Noul Testament, aceasta zi amintește de venirea Duhului Sfânt peste apostoli. Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceștia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei 12 au început să facă învățătura Mântuitorului în diferite limbi, deși acești ucenici erau cunoscuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupați de învățarea limbilor străine. Apoi, apostolii au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor și aducând la credință de la oameni simpli la împărați.

Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, pentru că, în aceeași zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Rusalii 2015. Obiceiuri și tradiții

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită, în românește, Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. Creștinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morților. În unele zone ale țării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Astfel, în ajunul Rusaliilor se țin Moșii de vară sau de Rusalii, cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar care sunt și prilej de veselie. Se crede că sufletele morților (moșilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paștilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

De Rusalii, este obișnuit și faimosul joc al călușarilor, constând în săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.

Tot de Rusalii, în biserici se aduc ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează și se împart credincioșilor. Acestea simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh pogorât peste apostoli.

Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Astfel, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

În România, ambele sunt zile libere.

Rusalii 2015. Pedeapsa ielelor

În tradiție se spune că persoanele care nu țin sărbatoarea de Rusalii vor fi pedepsiti de iele. Rusaliile sunt femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Împărat și spirite malefice. Ielele sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au petrecut Pastele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașurile lor pământene și încep să facă necazuri oamenilor.  Tradiția mai spune că dacă ielele sunt zărite de un muritor sau dacă, din greșeala, cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăvește foarte grav. De boala ielelor se poate scăpa doar prin descântec sau prin intrare în hora Călușarilor.

Se mai spune că persoanele care dorm în noaptea de Rusalii sub cerul liber sau dacă se duc la fântână vor cădea sub puterea ielelor. La sate se păstrează tradiția ca în această zi să se ducă la biserică pentru sfințirea crengilor de tei și nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorat peste Sfinții Apostoli. Aceste crengute se agață apoi la strașina caselor sau la icoane. Se spune că acestea apară de cele rele.

Nu este de dorit să fii în noapte de Rusalii nici la răscruci de drumuri, nici la marginea pădurii, nici în munți, nici pe malul întunecat al apelor, căci aceia au șanse mari de a surprinde dansul ielelor și de a-și pierde mințile. În vremuri vechi, bărbații care umblau singuri noaptea riscau să fie prinși de magia nopții de Rusalii, de iele. Din aceasta cauză, aceștia purtau la brâu usturoi, frunze de tei sau nuc sau fire de busuioc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi