Prima pagină » Mini » Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții

Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții

Adrian Popa
Rusalii 2015. Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină. Obiceiuri și tradiții
Rusalii 2015. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor și Duminica Mare.

Rusalii 2015. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor și Duminica Mare. Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălțare și la 50 de zile după Paște. În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferințele evreilor în pustiu, precum și de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței. De aceea, la această sărbătoare se mulțumea lui Dumnezeu și pentru secerișul nou.

Înn Noul Testament, aceasta zi amintește de venirea Duhului Sfânt peste apostoli. Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceștia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei 12 au început să facă învățătura Mântuitorului în diferite limbi, deși acești ucenici erau cunoscuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupați de învățarea limbilor străine. Apoi, apostolii au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor și aducând la credință de la oameni simpli la împărați.

Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, pentru că, în aceeași zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Rusalii 2015. Obiceiuri și tradiții

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită, în românește, Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. Creștinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morților. În unele zone ale țării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Astfel, în ajunul Rusaliilor se țin Moșii de vară sau de Rusalii, cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar care sunt și prilej de veselie. Se crede că sufletele morților (moșilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paștilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

De Rusalii, este obișnuit și faimosul joc al călușarilor, constând în săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.

Tot de Rusalii, în biserici se aduc ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează și se împart credincioșilor. Acestea simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh pogorât peste apostoli.

Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Astfel, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

În România, ambele sunt zile libere.

Rusalii 2015. Pedeapsa ielelor

În tradiție se spune că persoanele care nu țin sărbatoarea de Rusalii vor fi pedepsiti de iele. Rusaliile sunt femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Împărat și spirite malefice. Ielele sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au petrecut Pastele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașurile lor pământene și încep să facă necazuri oamenilor.  Tradiția mai spune că dacă ielele sunt zărite de un muritor sau dacă, din greșeala, cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăvește foarte grav. De boala ielelor se poate scăpa doar prin descântec sau prin intrare în hora Călușarilor.

Se mai spune că persoanele care dorm în noaptea de Rusalii sub cerul liber sau dacă se duc la fântână vor cădea sub puterea ielelor. La sate se păstrează tradiția ca în această zi să se ducă la biserică pentru sfințirea crengilor de tei și nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorat peste Sfinții Apostoli. Aceste crengute se agață apoi la strașina caselor sau la icoane. Se spune că acestea apară de cele rele.

Nu este de dorit să fii în noapte de Rusalii nici la răscruci de drumuri, nici la marginea pădurii, nici în munți, nici pe malul întunecat al apelor, căci aceia au șanse mari de a surprinde dansul ielelor și de a-și pierde mințile. În vremuri vechi, bărbații care umblau singuri noaptea riscau să fie prinși de magia nopții de Rusalii, de iele. Din aceasta cauză, aceștia purtau la brâu usturoi, frunze de tei sau nuc sau fire de busuioc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii