Prima pagină » Mini » Pe patul de spital din Turcia, Victor Ponta a primit o scrisoare surpriză: „Este un șantaj”

Pe patul de spital din Turcia, Victor Ponta a primit o scrisoare surpriză: „Este un șantaj”

Pe patul de spital din Turcia, Victor Ponta a primit o scrisoare surpriză: „Este un șantaj
Aflat în Turcia, unde s-a operat la genunchi, premirul Victor Ponta nu este scutit de surprize. De această dată nu e vorba de una plăcută.

Aflat în Turcia, unde s-a operat la genunchi, premirul Victor Ponta nu este scutit de surprize. De această dată nu e vorba de una plăcută. Deocamdată, nici premierul, nici PSD nu au avut o reacție oficială, dar este de așteptat ca aceasta să vină cât mai curând, având în vedere conținutul documentului.

Scrisoarea surpriză pe care a primit-o premierul: „Este un șantaj”

Șeful Guvernului a primit o scrisoare în care sunt trecute punct cu punct acuzații la adresa sa, dar și a unuia dintre cei mai apropiați prieteni ai săi.

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, aflat de trei luni în arest, îi scrie premierului Victor Ponta, căruia îi transmite că „generalul Oprea are o viteză fantastică în a pune mâna pe PSD”, ajungând „să șantajeze” acest partid și „să dea lecții de moralitate”.

Într-un mesaj postat, marți, pe Facebook, și semnat „echipa de comunicare”, Marian Vanghelie spune că „procesul de confiscare a PSD continuă și se intensifică”.

„În acest moment nu mai e vorba de doctrine și ideologii, ci de cum salvăm România de oameni ca tine și ca Generalul Oprea, de finii, nașii, rudele și prietenii voștri, puși în posturi cheie și folosiți permanent ca arme împotriva celor care îndrăznesc să se opună intereselor voastre. (…) Încă de când era șef al Corpului de Control al Primului Ministru, Victor Ponta, alături de Generalul Oprea și o camarilă de aceeași teapă, se ocupa intens să distrugă lideri politici prin construirea de dosare false. Generalul Oprea are o viteză fantastică în a pune mâna pe PSD. Vedeți fiefurile tradițional social democrate și ce s-a întâmplat cu ele. Aviz celor din zonele neatinse, încă! Să nu va treziți cu niște dosare, dacă nu faceți frumos! Toate astea erau de așteptat. Victor Ponta și-a permis ca în timpul ședințelor de partid să își declare intențiile în ceea ce privește «strategia de reorganizare», prezentând un plan prin care își propunea ridicări în funcție și tăieri de capete: îndepărtarea Generalului Coldea, sacrificarea Procurorului Kovesi, numirea la conducerea SRI a Generalului Oprea și a socrului lui la SIE”, spune Vanghelie.

El mai susține că Victor Ponta „s-a folosit de noul Cod penal și de noul Cod de procedură penală pentru a scăpa de nedoriți”, iar acum vrea să modifice aceste coduri „pentru a se proteja de justiție împreună cu acoliții săi, unul din ei fiind Dan Șova”.

„Victor Ponta se folosește de funcțiile aliaților lui: Oprea, Cazanciuc și Nițu, pentru a crea noi dosare și a scăpa de adversari. Dacă tot este «creația» Generalului Oprea, metodele sunt aceleași…. Când te folosești de partid în interes personal este una, dar când îți vinzi țara, al cărui premier ești, este cu totul alt lucru. Într-una din ședințele de BPN ale PSD, Victor Ponta îi ordona lui Titus Corlățean, Ministrul de Externe din acea vreme, să îi aranjeze întâlniri bilaterale la Olimpiada de Iarnă ce a avut loc la Soci în 2014. În acel moment, aliații strategici europeni și americani boicotau festivitățile de deschidere a olimpiadei, iar Ponta ocupă loc de cinste în tribună. În baza aceluiași principiu a fost și la Baku. În alte ședințe de BPN ale PSD tot Victor Ponta a fost acela care a menționat de câteva ori bunele relații pe care le are cu China și Rusia și le propunea ca alternativă la relația cu Statele Unite. Într-o altă ședință de BPN a PSD, Dragnea s-a referit la faptul că Victor Ponta a pierdut alegerile din cauza că americanii au ordonat rețelei Facebook să îl susțină pe Iohannis. Victor Ponta a fost întru totul de acord cu Dragnea. Toate acestea dovedesc clar obsesia lui Ponta față de Rusia și China, de zona euroasiatică. De ce să ne mai mirăm, atunci, de plecarea lui la Baku sau de multiplele vizite în China? Victor Ponta este disperat să vândă România pentru interesul lui imediat. În ședințele de partid tăia și spânzura. Păcat că a fost și a rămas un laș și, de câte ori este înfruntat, dă bir cu fugiții. Ori pleacă în concediu, ori se duce la doctor…(…) În privința Generalului Oprea, ai ajuns la vorba mea (…) Și iată că Generalul Oprea a ajuns să șantajeze Partidul Social Democrat și să ne dea lecții de moralitate”, mai arată primarul suspendat al sectorului 5.

Marian Vanghelie este în arest preventiv din 14 martie, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, unele fapte fiind săvârșite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, în 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din funcția de primar al Sectorului 5, pe care o deține de 15 ani, după ce în 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventivă a edilului.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – martie 2015, Marian Vanghelie l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei. Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice, Vanghelie ar fi perceput un „comision” de aproximativ 20 la sută din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de Dumitru, pe de altă parte.

„Comisionul” respectiv ar fi fost plătit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae și al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinuț, potrivit unor documente ale anchetatorilor. Acest comision ar fi fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de Marin Dumitru) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câștigând alegerile din poziția de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană și Dan Șova, în urma votului Comitetului Executiv Național al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie și Geoană au anunțat înființarea unei noi formațiuni politice – Partidul Social Românesc.

Recomandarea video

Mediafax
Regizoarea româno-americană Natalie Musteață a câștigat Oscarul cu scurtmetrajul „Two People Exchanging Saliva”
Digi24
Voodoo, răpiri și trădare: Povestea loviturii de stat eșuate și a generalului care a luptat desculț cu o armată de dezertori
Cancan.ro
Amantlâc! Bogdan Stancu s-a cuplat cu o celebră prezentatoare TV, deși e căsătorit. Avem imaginile incendiare
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii
Mediafax
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, întâlniri cu secretarul general al OCDE și reprezentanții OMV
Click
„Îi plăcea să mănânce simplu” Rețeta de post cu spanac pe care Nicolae Ceaușescu o consuma pe săturate. Leguma pe care o evita cu desăvârșire
Digi24
„Veţi vedea curând”. Iranul dezminte afirmaţiile lui Hegseth şi spune că „nu există nicio problemă” cu liderul Mojtaba Khamenei
Cancan.ro
O mare fabrică din România se închide după decenii de activitate. Peste 800 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta? Regula din noul Cod Rutier 2026
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
O migrație masivă de stele s-a întâmplat în galaxia noastră în urmă cu miliarde de ani