Dâmbovița – Marea Neagră, gheață la mal

Monica Niculescu, am mai spus-o, are niște lovituri remarcabile: un serviciu adesea foarte bun, un rever excepțional, printre cele mai bune din circuit, acuratețe în lob, scurtă, voleu. Cu ele a făcut un meci spectaculos în semifinala Bucharest Open, împotriva puternicei Sara Errani, cap de serie nr. 1, finalistă de Roland Garros, în aplauzele admirabililor spectatori veniți în cazanul încins al Arenei BNR ca s-o încurajeze. I-a pus lui Errani cel puțin zece scurte paralizante, și cu dreapta, și cu reverul, a făcut schimburi spectaculoase la fileu, a executat smeciuri impecabile. Majoritatea duelurilor pe rever, ea le-a câștigat.

De ce, totuși, a pierdut, după un prim set câștigat cu 7-5? Din pricina acestui fapt pe care n-o să-l pot înțelege neam: nu vrea să folosească pe forehand decât slaisul, e drept, lung și cu efect, dar fără a fi o lovitură cu care se poate face punct. Sau pasa, când un buldozer ca Errani vine peste tine la fileu. În plus, Monica fuge mult ca să dea cu reverul, înmulțește schimburile de mingi, și în acest fel consumul de energie crește – exact ce nu avea nevoie după cele trei meciuri precedente cu Ana Bogdan, Sorana Cârstea și Andreea Mitu, toate câștigate în obositoare trei seturi. Dacă ar fi folosit din când în când și un forehand normal, cu priză închisă (a făcut-o o singură dată, pasând-o bine pe Errani, deci se poate), șansele ei de a câștiga ar fi crescut mult. Așa, rămânem cu amintirea unor bijuterii de mare finețe pe care mâna Monicăi ni le-a oferit.

Deși Errani pleacă favorită în finala de mâine, eu merg pe mâinile Annei Schmiedlova, blonda care a arătat, nu numai în semifinala câștigată împotriva Polonei Hercog, un tenis aspru, plin de forță și solid psihic.

În schimb, meciul de Cupa Davis al lui Tecău și Mergea cu cei „dinainte învinși”, perechea slovacă Andrej Martin/Igor Zelenay, nu putem decât să încercăm să-l uităm cu totul. Vechea zicală, că valoarea unui dublu nu e dată de suma clasamentelor celor doi, s-a adeverit pe pielea naționalei României, condusă cu 2-1 înaintea ultimelor două, foarte grele, meciuri de simplu, Ungur cu Gombos și, mai ales, Copil cu Klizan.

În primul rând, faptul că Horia și Florin se întâlnesc de ani de zile de aceeași parte a fileului doar la meciurile naționalei (uneori, nici acolo), se vede. Lui Florin i-a lipsit Bopanna, iar lui Horia, Rojer. Nesincronizați, cu „frecvențe” diferite de joc, simțindu-se prea puțin unul pe celălalt, au fost „rupți în două” de solida echipă slovacă. Greoi, parcă „îngrășați” de vacanță, au comis destule erori neforțate la retur și serviciu. În plus, era limpede obișnuința căpătată pe iarbă de a termina punctele foarte repede, în vreme ce pe zgura lentă a Clubului Idu le-au venit „sâcâitor” de multe mingi înapoi de la Martin și Zelenay.

Un meci practic nepregătit, de jucători și staff-ul tehnic al lotului de Cupa Davis. Fără niște perioade de joc împreună, nu știu dacă are rost convocarea acestui dublu, cu toate că Tecău și Mergea sunt în Top 10 mondial.