Prima decizie majoră a președintelui Iohannis, prima greșeală majoră

Președintele a întors în Parlament legea codului fiscal cu argumente mult cunoscute: nu există bani pentru acoperirea golului bugetar lăsat de reducerea TVA de la 24% la 19%.

A-l acuza pe președinte că, prin decizia domniei sale, face jocul ocultelor străine care doresc să mențină România în beznă – așa cum zice premierul Victor Ponta – este în afara oricărei discuții de bun simț.

A-l aplauda pe președinte pentru grija față de bugetul țării este, de asemenea, în afara oricărei discuții de bun simț.

Lega codului fiscal a fost votată de Parlament cu peste 99% din voturi – nici Ceaușescu nu era votat în epocă cu astfel de majoritate.

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Trebuia ca cineva să-i aranjeze lui Nicușor o întâlnire privată cu Trump. Vizita Mirabelei în SUA nu era un eveniment de mediatizat”

23:00

CONTROVERSĂ Kremlinul restricționează rețelele VPN. Singura fereastră a rușilor către lumea exterioară este închisă

22:39

Nu este de comentat aici dacă cei 99% dintre parlamentari s-au înșelat sau nu.

Obiecțiile față de dimensiunea reducerilor fiscale le are Consiliul Fiscal de luni bune. Le are FMI și Comisia Europeană de luni bune. Le are Banca Națională în ultimele săptămâni. Nu le reiau, sunt arhicunoscute. Ceea ce înseamnă că, dacă atâția oameni care se pricep spun: fii atent!, înseamnă că trebuie să fii atent.

Nu a avut Parlamentul cunoștință de aceste obiecții? A avut. Si, totuși, a votat codul fiscal cu 99% din voturi.

De ce?

Reducerea fiscală a fost o „decizie politică” (chiar dacă sună așa aiurea), un risc asumat, prin urmare – oricât de puțină considerație avem noi față de Parlament. Votată fiind de întregul spectru politic, avea garanția formală că va continua peste limitele de mandat ale guvernului actual.

Este adevărat, așa cum își amintesc unii, că și în 2008 Parlamentul s-a comportat fără discernământ și a votat legi care au pus încă o piatră la temelia prăbușirii din 2010. Este drept că trebuie să fim prudenți, să avem rațiunea de a nu împărți moșteniri pe care nu le avem. Dar unde a fost președintele în această vreme? Unde a fost Patriarhul politicii?

Luni de zile președintele a lipsit din această dezbatere. Există limite ale intervenției prezidențiale în viața publică, dar nu într-atât încât să fie complet absent din ea.

Președintele României nu este președintele SUA care poate să-și impună vetoul pe legile Congresului. Dar președintele României are o putere formidabilă și fără asta.

Cuvântul greu al președintelui României stă în faptul că el decide agenda publică în bună măsură.

De zeci de ori președintele putea aduce în discuție codul fiscal. De zeci de ori putea interveni indirect, lăudând, de pildă, performanțele bune ale economiei și atrâgând, de cealaltă parte, atenția că o coardă prea întinsă se rupe inevitabil.

Nu a făcut-o luni și luni pentru, ca zilele trecute, la BNR, să susțină cu superioritate greu de justificat: „Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest cod fiscal ar revoluționa finanțele României prin simpla reducere a unor impozite”.

Cum să i te adresezi unui astfel de lider? Dl Iohannis sau dl Ramses al II-lea?

Reiau: unde a fost președintele câd dezbaterea era dacă este bună reducerea TVA, dacă nu cumva mai bună ar fi reducerea CAS sau amândouă laolaltă?

Nu știm unde era. Dar ar fi fost bine să fi știut. Dacă ar fi transmis că este atent la o problemă ce ne privește pe toți, probabil că discuția ajungea în Parlament, ajungea la public și nu rămânea în rapoartele lui Ionuț Dumitru sau Radu Craciun pe care oricum nu le citește nimeni.

Rolul constituțional al președintelui este să provoace această dezbatere publică. Era greu pentru partidul șefului statului, un partid liberal, să se opună reducerilor de taxe, este împotriva doctrine. Dar argumentul insuficienței resurselor era unul suficient și solid pentru o dezbatere nepolitizată.

Este bine, poate, că președintele a întors legea codului fiscal în Parlament. Ne mai gândim puțin. Dar mai bine era să fi intervenit la timp, dacă avea obiecții.

Rolul președintelui României este de a media, nu de a fi o momâie în păpușoi.

Iar politica economică o face un guvern și un parlament, nu Banca Națională și nu FMI. Dacă este altfel, înseamnă că nu mai avem nevoie de guvern și parlament. Oricum, mulți dintre noi cred că ne costă prea mult.

Mergem pe proiecțiile altora. Pe proiecții putem demonstra orice. Inclusiv că Iulian Mincu a contribuit decisiv la păstrarea siluetei de invidiat a poporului român.

Iulian Anghel este editor la Ziarul Financiar