Prima pagină » Mini » Reacția Elenei Udrea în cazul eliberării celor șapte tineri din Vaslui acuzați de viol

Reacția Elenei Udrea în cazul eliberării celor șapte tineri din Vaslui acuzați de viol

Silviu Bănilă
Elena Udrea a comentat vineri cazul fetei violate din Vaslui, spunând că "este o mare ipocrizie a celor care au reacționat acum".

„Violatorii sunt liberi încă din martie. Când eu scriam din arest, din martie, că eu sunt arestată pe baza unor declarații nesusținte de probe, iar violatorii aceia sunt liberi, deși au violat o tânără, nimeni nu a reacționat. Acum există această reacție. Sigur, modul în care este văzută astăzi politica penală sau viziunea pentru care astăzi se fac arestări preventive duce la astfel de aberații”, a spus Udrea, la ieșirea de la secția de Poliție unde s-a prezentat conform controlului judiciar, scrie paginadepolitică.ro.

Potrivit fostului ministru al Dezvoltării, tânăra abuzată de șapte indivizi va trece cu greu peste acest episod. „Nu știu cum va trece tânăra peste acest episod. Pentru o societate civilizată și educată, astfel de fapte sunt șocante. Îi va fi foarte greu”, a mai declarat Udrea, trimisă în judecată în Dosarul „Gala Bute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi