Prima pagină » IT&C » Creatorul antivirusului McAfee a fost arestat după ce a fost prins drogat la volan

Creatorul antivirusului McAfee a fost arestat după ce a fost prins drogat la volan

Adrian Popa
John McAfee, excentricul creator al programului antivirus care-i poartă numele, a fost arestat în SUA pentru conducere a unui autoturism sub influența unor substanțe interzise, conform presei americane citate de AFP.

Postul de televiziune CNN a precizat că McAfee a fost arestat în statul său de reședință, Tennessee (centrul SUA). Celebrul programator este anchetat și pentru deținerea unei arme, scrie Agerpres.

După ce a fost eliberat în schimbul unei cauțiuni de 5.000 de dolari, McAfee a declarat pentru televiziunea CNBC: „trebuie să recunosc că sunt tulburat”. El a explicat că a a suferit o reacție adversă la medicamentul Xanax care i-a fost prescris împotriva stresului. El a precizat că avea un revolver în mașină pentru protecție.

John McAfee a pierdut o mare parte din averea sa, evaluată la 100 de milioane de dolari, în timpul crizei economice din 2008.

După ce și-a vândut programul antivirus companiei Intel, în 2010, McAfee a înființat compania de securitate informatică Future Tense Central.

Recomandarea video

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă