Prima pagină » IT&C » FOTOGRAFIILE care au marcat ultimul deceniu. GALERIE FOTO

FOTOGRAFIILE care au marcat ultimul deceniu. GALERIE FOTO

Adrian Popa
Iată selecția de 10 imagini propusă de Canon și Getty.

De la demascarea utilizării armelor chimice de către armata siriană, până la descoperirea defrișării ilegale a copacilor rari și periclitați din Madagascar, camera foto EOS 5D a fost folosită de fotografi profesioniști pentru a suprinde unele dintre cele mai semnificative și importante momente din lume.

Iată selecția de 10 imagini propusă de Canon și Getty (clic pentru dimensiunea completă):

1. Imaginea prezintă o femeie plângând la mormântul soțului ei și reprezintă un moment personal de schimbare pe fondul unor atitudini, ele însele în schimbare, față de desfășurarea trupelor în conflicte de peste ocean, precum cele din Irak și Afganistan. Publicată în cadrul multora dintre cele mai importante titluri din media, imaginea lui John Moore a atins inimile a milioane de cititori, arătând consecințele devastatoare de acasă ale războiului.

John Moore/Getty Images

2. Fotografiată în timpul unui reportaj despre războiul civil din Columbia, imaginea lui Alvaro Zavala, reprezentând două luptătoare de gherilă, a captat atenția și imaginația mass-mediei, evidențiind suferința îndelungată a poporului columbian și aducând în atenția publicului larg realitatea acestui conflict de 50 de ani, aproape uitat.

Alvaro Ybarra Zavala / Getty Images Reportage

3. Când Veronique de Viguerie și colegul său jurnalist au călătorit în Somalia pentru a se întâlni cu unul dintre șefii piraților, povestea era încă necunoscută în afara granițelor regiunii. Reportajul rezultat a fost deschizător de drumuri, publicat drept primul reportaj de referință despre acest subiect și apărând în titluri de presă la nivel global.

Veronique de Viguerie / Getty Images Reportage

4. Colecția lucrărilor lui Toby Smith despre defrișările ilegale ale speciilor periclitate de copaci din Madagascar a făcut parte din primul proces de pe pământ american împotriva comercianților internaționali care folosesc lemn provenind din specii periclitate. 

Toby Smith / Getty Images Reportage

5. Fotografiile sfâșietoare ale lui Ed Ou, reprezentând copii mici cu arme în mâini, au fost publicate la nivel internațional și ulterior arătate în cadrul Senatului american, pentru ca apoi să determine guvernul american și Consiliul de Securitate al ONU să aplice și mai multă presiune asupra guvernului somalez de tranziție pentru a înceta folosirea copiiilor-soldați.

Ed Ou / Getty Images Reportage

6. Marco Di Lauro a documentat criza serioasă de alimente din națiunea vest-africană a Nigeriei în parteneriat cu UNICEF UK. Fotografia sa impresionantă și suprarealistă a captat atenția publicului oferind ceva nou, un punct de vedere diferit al unei probleme pe seama căreia se făcuseră deja multe reportaje. Impactul lucrării a ajutat la strângerea mai multor milioane de dolari în câteva luni pentru ajutorul poporului nigerian.

Marco Di Lauro / Getty Images Reportage

7. Port-au-Prince a fost una dintre zonele cele mai devastate din Haiti din timpul cutremurului din 2010. Publicată la nivel internațional, fotografia lui Jonathan Torgovnik a adus din nou în centrul atenției condițiile extraordinar de proaste în care oamenii trăiau încă, după un an de la incident. 

Jonathan Torgovnik / Getty Images Reportage

8. Imaginea lui Brent Stirton prezintă unul dintre ultimii rinoceri albi nordici din lume, păzit permanent de patru gărzi înarmate, ca parte dintr-o investigare mai amplă privind folosirea animalelor pentru leacuri de pe piața neagră. Subliniind fragilitatea existenței rinocerului, cea mai periclitată specie de pe glob, imaginea a atins o audiență globală de milioane de cititori.

Brent Stirton / Getty Images Reportage

9. Laurent Van der Stockt și colegul său jurnalist au surprins o serie de imagini, filmări și mostre de sol, publicate la nivel global și folosite de către administrațiile franceză, engleză și americană drept dovezi ale folosirii armelor chimice de către armata siriană. Acest lucru a crescut presiunea aplicată de conducătorii lumii pentru încetarea folosirii armelor chimice în acest conflict.

Laurent Van der Stockt / Getty Images Reportage

10. Imaginea lui Dan Kitwood, reprezentând patru bărbați pakistanezi imigranți sosind pe plaja insulei grecești Kos via Turcia, este una dintre cele mai importante știri ale anului 2015 de până acum. Lucrarea sa a fost publicată la nivel internațional pe multiple canale media influente, ajutând la evidențierea problemei la nivel global.

Dan Kitwood / Getty Images Reportage

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!