Tăcerea de aur a țărilor din Golf

Ei bine, acolo s-au și dus sirienii la început, chiar din a doua jumătate a anului 2011. Iordania, la o populație de aproape șapte milioane (în care mai mult de jumătate sunt generații de refugiați palestinieni), găzduiește peste șase sute de mii de sirieni, Libanul – peste un milion, la o populație de patru milioane și jumătate. Egiptul, el însuși cu probleme mari, care n-ar supraviețui economic fără sprijinul saudiților, a primit o sută patruzeci de mii. Până și Irakul (mai exact provincia Kurdistan) a primit două sute cincizeci de mii (roata istoriei: la începutul secolului, Siria găzduise peste un milion de refugiați irakieni). În sfârșit, Turcia, cu o populație de aproximativ șaptezeci și șapte de milioane găzduia aproape două milioane de sirieni, până când, în vara aceasta, a început exodul spre Uniunea Europeană (populație de peste 500 de milioane). Acum, în UE sunt aproximativ o sută șaizeci de mii de refugiați, până la sfârșitul anului estimările arată că vor fi patru sute de mii și încă patru sute de mii în 2016. Pentru cei care se tem că „invazia” musulmanilor va surpa cetatea valorilor europene, un calcul simplu: opt sute de mii de refugiați reprezintă un procent de 0,16 la sută din populația totală a celor 28 de state membre care și-i vor împărți (era să zic „frățește”).

Cred însă că estimările sunt optimiste și, luând în calcul cele nouă focare de conflict, din Nigeria până-n Irak și Afganistan,  care nu se vor stinge curând, numărul se va situa în jurul a două milioane (procentual – 0,4 la sută din populația Uniunii Europene).

FLASH NEWS „Europa este un gigant adormit”. Keir Starmer îndeamnă la Conferința de Securitate de la München la trezire militară și la un NATO mai european

14:01

Greșeala pe care să o eviți când pregătești paste cu sos

14:00

Înainte de a explica de ce refugiații nici măcar n-au încercat să bată la porțile țărilor putred de bogate din Golf, ar trebui să limpezim un echivoc deloc inocent. A fost întreținut de fostul președinte Băsescu, îi convine și actualului președinte Iohannis. Traian Băsescu a declarant, din capul locului, că preferă termenul de migranți, Klaus Iohannis spune ba migrant, ba refugiați. Migrant și refugiat nu sunt termeni echivalenți. Conform reglementărilor internaționale, migrantul e cel care își părăsește țara, nu fiindcă este persecutat sau în pericol de moarte, ci în căutare de oportunități (de regulă, economice). Dacă e primit sau nu, decizia aparține țării în care dorește să imigreze, depinzând de legislația în vigoare din țara respectivă. Refugiat e acela care fuge de conflictele armate și de persecuțiile din patria lui, pentru care întoarcerea acasă înseamnă moarte. Refugiatul este protejat de reglementări internaționale, iar situația sa este definită în primul rând de acestea și abia în al doilea rând de legislațiile naționale ale statelor prin care trece sau în care dorește să se stabilească.

Arabia Saudită, Kuwait, Qatar, Emiratele Unite susțin și întrețin războiul prin procură din Siria, dezastrul din Irak, conflictul din Afganistan. Deși, în ultimele zile, opinia publică din zonă a început să murmure împotriva propriilor guverne pe tema dramei refugiaților, toată lumea știe că mai ales „rebelilor” sirieni (susținătorii lui Bashar al-Assad) nu li se va permite niciodată accesul. Odată cu începutul Primăverii Arabe, țările din Golf și-au mituit tinerii cu programe sociale ultra-costisitoare, tocmai pentru a le amorți spiritul revoluționar și a-i feri să se contamineze de mișcările din jur. Astăzi liderii tărilor din Golf privesc criza refugiaților din Europa și tac. Știu însă că tăcerea lor e de aur – sute de milioane de dolari donate țărilor din Orientul Mijlociu care au primit refugiați și taberelor din Turcia. Până una-alta, și-au cumpărat cu bani grei o conștiință liniștită.