Rusia are o strategie coerentă în Siria, iar israelienii sunt singurii care par să priceapă asta

Anticipam zilele trecute scopul principal al vizitei, acum lucrurile sunt clare și confirmate. În primul rând, premierul israelian a dorit să se pună de acord cu președintele rus asupra noilor reguli ale jocului în regiune, să se încredințeze că  operațiunile sale asupra Hezballah nu vor fi stânjenite de prezența trupelor ruse și – lansând o ipoteză de proporții bibilice, cum obișnuiește – să tatoneze intențiile Iranului în legătură cu Înălțimile Golan. (Cu zece zile înainte de vizita delegației israeliene, la Moscova ajunsese generalul iranian Qassem Suleimani, membru al Armatei Gardienilor Revoluției, comandantul brigăzii paramilitare a acesteia, însărcinată cu operațiunile clandestine în străinătate, care a avut o lungă conversație cu același consilier, generalul Patrușev). Securitatea Israelului se șubrezește pe zi ce trece – cu un Ierusalim în flăcări, cu rachetele Hezballah căzând în neștire. În contextul acesta, prezența iranienilor în zonă, care nu e o noutate, devine o amenințare mortală, dacă e încurajată de ruși. În al doilea rând, prin vizita la Moscova, Israelul a dorit să dea un semnal și un avertisment Statelor Unite.

E drept că, în istoria relațiilor bilaterale, Netanyahu n-a obținut niciodată mai nimic de la Putin. Acum însă lucrurile s-au schimbat, chiar dacă răspunsurile lui Putin au fost la fel de alunecoase ca de obicei. Ceea ce Israelul pare a fi înțeles înaintea altora este că Rusia, spre deosebire de Statele Unite, are o strategie coerentă în zonă, iar situația politică internațională e coaptă pentru a o pune în aplicare (demersurile confuze ale americanilor și presiunile pe care criza refugiaților le exercită asupra Uniunii Europene).

INEDIT Verdictul unui american din Florida la prima întâlnire cu șoriciul: „Nu e rău. Cred că asta ar merge cu câteva beri, vreo şapte, sau 10”

12:10

FLASH NEWS Dragoş Pîslaru se face scut pentru Ilie Bolojan: „Nu, nu Bolojan a dus România în gard”

12:03

Nu e lipsit de importanță faptul că până și susținătorii președintelui Obama sunt obosiți de bâjbâieli. Nicholas Kristof, editorialistul de la  New York Times, a postat pe twitter, la 18 septembrie, următorul text, cu un link la o analiză dură a lui Peter Baker (consemnată cu o zi înainte în paginile jurnalului): „White House just sounds sillier and sillier on Syria. Even for those of us sympathetic to Obama, this is nonsensical”. (N-am citit frazele lui Kristof pe twitterul său, ci pe site-ul unui jurnalist saudit, dovadă că mesajul dublului premiat Pulitzer s-a împrăștiat repede).

Încoerența care domnește în coaliția anti-ISIS coordonată de Statele Unite a grăbit deplasarea lui Netanyahu la Moscova.

Sunt zile în care confuzia e atât de mare, încât nu se știe cine cu cine luptă la sol. (Din aer, perspectiva trebuie să fie și mai descurajantă).

Membrilor coaliției (în special ai „Axei Sunnite” – Turcia, Egipt, Arabia Saudită și Qatar) nu le e încă limpede care este inamicul principal: autointitulatul Stat Islamic, An-Nusra și celelalte grupări teroriste sau Al-Assad. Până una-alta, turcii și-au luat drept țintă kurzii (singurii care luptă eficient împotriva ISIS și care, chiar în aceste ore, încearcă să cucerească orașul de graniță Jarabulus, ceea ce le-ar tăia voluntarilor veniți prin Turcia legăturile cu teritoriul cucerit de ISIS).

Americanii inițiaseră un program de pregătire destinat „rebelilor moderați” (de ani de zile dăinuie această contradicție în termeni), inamici ai regimului de la Damasc, program în care s-au băgat vreo 500 milioane de dolari, care însă a scos până acum o „promoție” de doar câteva zeci de persoane, capturate, dezarmate și nimicite de cum au intrat în luptă.

Ce au discutat Putin și Netanyahu, precum și generalii celor două armate, în spatele ușilor închise, vom înțelege curând. Primul atac major al rușilor în regiune ne va spune mai multe și despre strategia pe care au adoptat-o.

Cred, în lumina ultimelor informații, că Rusia va începe prin a-și desfășura forțele în zona central-vestică a Siriei, la Hama. Acolo își poate deschide două fronturi de luptă: împotriva milițiilor jihadiste ale Jabhat An-Nusra (franciza Al-Qaeda în Levant) și împotriva ISIS. Altădată luptând alături de ISIS, An-Nusra (sprijinită puternic de turci, inclusiv pentru a lupta contra kurzilor simpatizanți PKK, declarată abia în vara anului trecut organizație teroristă) se concentrează acum asupra armatei lui Al-Assad.

E foarte complicat, dar logic.

Însă Orientul Mijlociu rămâne, cum spunea un fost premier israelian, un spațiu unde impresiile sunt importante.