Moroiul din Bragadiru lovește din nou

Omul a povestit la Realitatea TV că, după denunțul făcut în calitate de „moroi” în 2012 – Dragnea susținând, atunci, că individul care i-a făcut plângerea era mort din 1991 -, a fost supus unui șir nesfârșit de presiuni, pentru a-și retrage denunțul. „Nu știți la ce presiuni am fost supus, urmărit zi și noapte, cu telefoane de amenințare. Apoi s-a intervenit prin cineva care ne cunoșteam de mult timp… E consilierul personal al ministrului de Interne, Samuel Calotă… Calotă mi-a zis așa: «Vin cu o propunere de la Dragnea… Vă închidem dosarul și vă dăm 100.000 de euro ca să vă retrageți denunțul împotriva lui Dragnea»”, a spus Părpălea.

Multe lume a crezut că omul fabulează, dar, ce să vezi, astăzi, Samuel Calotă și-a dat demisia din funcția deținută în subordinea lui Gabriel Oprea. Acesta era consilier al secretarului de stat pentru Relația cu Parlamentul, din cadrul MAI, fiind, totodată, președinte UNPR, filiala Alexandria.

FLASH NEWS Călin Georgescu, mesaj de Rusalii: „România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici. Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune”

20:29

FLASH NEWS Cîțu contrazice politica lui Bolojan cu datele Eurostat: Nu există argument economic serios pentru suprataxarea celui mai puțin îndatorat sector privat din UE

19:50

Iată „povestea”, în original, spusă de sussemnatul, în urmă cu doi ani, cu ajutorul poeziei lui Marin Sorescu – „Dumneata” din „La Lilieci”

La finalul săptămânii trecute, vicepremierul a declarat, senin, că dosarul său, în cazul referendumului din vara anului trecut, are la bază o sesizare făcută de un teleormănean mort din 1991. „Este un dosar pornit de la plângerea penală depusă de un mort, decedat în 1991. Probabil s-a trezit în 2012 și, pe urmă, s-a dus înapoi”, a explicat Dragnea, ironic, precizând pentru gândul că a văzut certificatul de deces al împricinatului, într-un volum al dosarului penal.

Și atunci, mi-am spus că aici trebuie să fie și mâna lui Marin Sorescu.

Într-o noapte, p-aci, pe la Bragadiru, pe unde-s casele mai rărișoare, din cauza stafiilor – care se mai arată pe-acolo -, și unde oamenii s-au cam sfiit să pună case, ca să aibă și ele, stafiile, lărgime, să treacă în deal, la vot, și pe urmă, la vale, la birt, se întâlnește Dragnea cu unul care cam sclipea de departe. Ca putregaiul.

„Bună seara!”, zice. Ăla nu-i răspunde. „N-o fi auzit”, se gândește Liviu. „Bună seara”, zice iar. ,,Bună seara”, îngână celălalt, parcă ar fi avut țărână-n gură și-i stă drept în cale; nu-l mai lasă să treacă.

,,Mă, tu știi cine sunt eu?” Se uită Liviu… și odată simte cum i se scoală căciula singură din cap: hoop! și cade jos…pleoț! Ăsta semăna cu unul de murise, la el în cap: Romică Părpălea, șef de filială PSD, la Bragadiru. „Păi, eu știu?!” încearcă el să-și facă curaj. „Te cunosc, dar nu știu de unde să te iau…” zice iar. „Păi, ia-mă și dumneata de guler… Scutură-mă!! Că, vezi Doamne, eu mort și te-am reclamat la DNA”, rânjește străinul. Când să-l ia de guler, nimic… Ăla era moroi.

Lui Dragnea îi rămăsese mâna țeapănă, în aer. După aia i s-a făcut moale și așa a rămas. Bine că nu i-a zis moroiul să-l ia și de buletinele de vot, că paraliza complet.

Așa a fost de părere și nea Vasile Cimpoeru, primarul din Bragadiru, care – zice Părpălea – i-a uns și i-a-ngropat pe pedeliștii din comisia de vot, la referendum; că s-a dus fuga la el, să-i spună de Părpălea.

Zice primaru: „Ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bragadiru sunt arțăgoși. Când le strășunează din ceva pe câte unul, îl fac cârpă, treanță, poți să ștergi lampa cu el. Așa e de moale și de afânat”. „Da. Păi, știi cum mi-a zis?! Dumneata”… își amintește Dragnea. „Nu, că de purtat știu să se poarte. Nu sunt bădărani, țopârlani, modârlani, capsomani. Nu că le iau partea, dar trebuie să te gândești și la ei; până mai ieri erau aci cu noi, într-o lume va să zică. Îi puneai șefi, stăteau. Le dădeai un ban, îl luau. Pe urmă, ordinul era sfânt; îl executau. Și odată mor și se pomenesc pe altă lume, bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primește, nu știu din ce cauză, și-i trimite înapoi pe lumea cealaltă, bunăoară asta a noastră, care se sperie și-i alungă.

Uite-așa mi ți-i plimbă, cine mi ți i-o plimba, pe la urne, pe la secții, prin cabine, pe liste; pe urmă, și ei, hoop la DNA; pleoț, la Parchet… De-aia sunt și moroii ăștia arțăgoși, și se mai iau de câte unul ca dumneata”.

„Nu-mi mai zice dumneata, ca ăla” îl trecu un fior pe Liviu. Dar matale, Nea Vasile, cum, de ce nu ți-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înțepi, îi belești, îi pui pe liste, îi duci la vot, le pui ștampilă. Faci atâta bine comunei, partidului, țării. Nu ți-e frică singur în cimitir? Vasile tace și-l privește cu niște ochi… cu niște ochi… „Mie mi-au luat frica de pe vremea când… trăiam”.

„Așa să știe și domnul Dragnea – a spus Părpălea, într-un târziu -, că eu am făcut plângerea penală și sunt în viață deocamdată. Și nu-mi este teamă de el. Eu încă sper că suntem într-un stat democractic”, a spus ăla de-l credea Dragnea moroi.

Așa e cu moroii. Habar n-ai când apar și-ți spun, din nou, „Dumneata”. Și iar îți fac un denunț!