Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Administratorul unui club din Iași. „NU AVEM autorizație de la ISU”. Ce decizie a luat după incendiul din Colectiv

Administratorul unui club din Iași. „NU AVEM autorizație de la ISU”. Ce decizie a luat după incendiul din Colectiv

Administratorul unui club din Iași. „NU AVEM autorizație de la ISU
Administratorii unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din municipiul Iași au anunțat că își suspendă activitatea, pentru două-trei luni, precizând că au fost ignoranți și iresponsabili, întrucât nu au autorizație ISU, și că viața oamenilor poate fi pusă în pericol.

Proprietarii localului La Bază, din Iași, au precizat pe Facebook că au decis să-și suspende activitatea, probabil pentru două-trei luni, ei precizând că există un risc ridicat pentru producerea unui incendiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu avem autorizație de la Inspectoratul pentru Situație de Urgență. În schimb, avem aviz ISU pentru modificările din locație necesare pentru a preveni și a minimiza riscul. Pentru a ne apuca de modernizare trebuie să obținem autorizația de construcție, dosar depus, dar ce s-a întins enorm de mult timp (mai mult de un an). E de precizat că am fost tratați decent și cinstit de către autorități (chiar fără pile), durata fiind influențată pe de o parte de birocrația din România, pe de altă parte și din vina noastră. Așadar am făcut toate demersurile pentru a îndrepta situația”, se arată în anunțul postat pe pagina de socializare.

Administratorii localului susțin că își suspendă activitatea, toate evenimentele programate în următoarea perioadă fiind anulate.

Localul va fi redeschis doar după modernizarea acestuia, iar în plus ISU va garanta că nu reprezintă un pericol.

„Deși avem două ieșiri separate, una chiar dublă, stingătoare etc, considerăm că am fost ignoranți și în consecință iresponsabili. Am avut noroc. Nu vrem să mai punem pe nimeni în pericol, chiar dacă legea permite acest lucru. (…). Nu suspendăm activitatea de ochii controalelor anunțate. Au mai fost, au numerele noastre de contact și suntem disponibili în fiecare zi, de dimineață până seara”, mai spun reprezentanții clubului.

Vineri seară, în clubul bucureștean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanșat de la artificii aprinse în fața scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniți au fost internați în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internați aproximativ 130 de răniți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli