Omagiul adus eroilor de la Colectiv de un preot român: „Mă plec cu cutremur în fața jertfei lor, ca și cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul”

Preotul Ioan-Florin Florescu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă de la Iași și cercetător științific în filologie, a devenit cunoscut în comunitățile de români din toate colțurile lumii în 2011, când i-a trimis o scrisoare deschisă de protest unui senator român. Potrivit Ziarului Lumina, acesta a urmărit parcursul istoric al traducerilor biblice, analizând cu ochi critic și exigent, astfel că teza sa reprezintă o abordare plină de substanță, teoretică și aplicativă deopotrivă.

Acest preot, stabilit în Edinburgh, a ales să își exprime opinia despre tragedia din clubul Colectiv prin mai multe postări pe blogul personal.

„Statul român este autorul moral al catastrofei din clubul bucureșten și, ca orice criminal, se întoarce primul la locul faptei și declară doliu național, ca să ne arate că-i pasă.”

ACTUALITATE 18 Mai, calendarul zilei: Mihai Crețu împlinește 69 de ani, Sandra 64. Nicușor Dan devine președintele României

07:15

EXCLUSIV Mitul „Salvatorului” în România. De ce au nevoie românii de un „mântuitor”? De la Băsescu, la Iohannis și până la Nicușor Dan. Urmează Ilie Bolojan? Ce spun sociologii

07:00

Preotul Florescu povestește cum toți copiii, inclusiv el, s-au jucat cu dovleci, fără a-l asocia cu Halloweenul, fără a ști că își atrag moartea. Acesta face referire la comentariul unui alt preot, părintele Savatie, care a scris că „joaca de-a bostanii este un joc de-a moarte”.

Părintele mai scrie că cel mai important lucru pe care l-a aflat zilele astea este despre oameni, prin iubirea pentru vii a celor doi tineri, Claudiu și Adrian, care au murit în foc, după ce s-au întors acolo ca să-și salveze prietenii.

Vă prezentăm în continuare un fragment din textul scris de părinte pe blog:  

„Băieții aceștia nu au știut cât de periculoși sunt bostanii și muzica rock. Nu știau ei nimic despre moarte și simbolurile ei, dar ne-au învățat ceva despre viață și dragoste. Mai mult ca sigur că nu aveau în camerele lor nici cutiuțe cu moaște sfinte. Dar s-au întors în foc de două ori pentru aproapele lor. Eu nu știu dacă m-aș fi întors măcar o singură dată. Ei au împlinit cea mai mare poruncă a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva își pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt în stare să o împlinesc nici pe cea mai mică. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au făcut cu totul lumină. Mă plec cu cutremur în fața jertfei lor, ca și cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul. Când m-or urmări să mă arunce în foc demonii bostanilor, aș vrea să am și eu curajul și dragostea lui Claudiu și Adrian.”