Tatăl unuia dintre morții din Colectiv: ”Au fost UCIȘI, condamnați la moarte din primele zile”

Tatăl unuia dintre morții din Colectiv: ''Au fost UCIȘI, condamnați la moarte din primele zile''
Publicat: 03/12/2015, 12:50
Actualizat: 03/12/2015, 13:19

Eugen Iancu, tatăl lui Mihai Alexandru Iancu, unul dintre tinerii morți în urma incendiului din Colectiv, a scris, pe Facebook, un mesaj în care susține că răniții ar fi trebuit trimise imediat la spitale din străinătate, și nu ținuți „în medii nesigure”, unde au fost tratați de „medici de urgență fără experiență în operațiunile cu arși, cu arși foarte grav și intoxicați”.

„Astăzi am avut câteva întâlniri importante. Ne-am reîntâlnit, noi cei din Spitalul Sfântul Ioan, și ne-am plâns copiii morți, dar am cunoscut și oameni nedumeriți de ceea ce s-a întâmplat. Sincer să fiu, și eu sunt nedumerit sau am fost. Zile întregi am umblat năuc, neînțelegând nimic din ce se întâmplă. Alexandru a fost scos de prieteni din Colectiv, a fost dus la salvări și predat unui medic. Vorbea, stătea în picioare și era speriat de moarte, deși reușea să facă câte o glumă. Aici se rupe filmul, pentru că la spital nu ajunge cu SMURD-ul. A fost trimis cu o mașină particulară. La spital, medicii au muncit ca niște eroi, am toată stima și respectul pentru eforturile lor, dar erau medici de urgență fără experiență în operațiunile cu arși, cu arși foarte grav și intoxicați. Copiii ăștia care aveau arsuri pe diferite suprafețe, dar foarte grave, trebuiau să fie introduși într un mediu absolut izolat și tratați de specialiști în arsuri sau, cel mai bine, trebuiau trimiși imediat acolo unde puteau fi tratați de specialiști și cu aparate performante. În schimb, ei fost ținuți în medii nesigure, tratați cu eforturi foarte mari din partea personalului extrem de sufletist, de implicat, dar fără experiență în domeniu”, afirmă Eugen Iancu.

El mai susține că aparatele care să îi ajute să respire pe răniți au venit după o săptămână, iar „operațiile făcute constau în curățarea la suprafață, când de fapt trebuia tăiat tot ce era ars și putrezit, indiferent de cât de adâncă era această operație”.

„Astfel, infecțiile s-au dezvoltat, iar dacă țin cont și de faptul că toți copiii plecați în străinătate au plecat cu bacterii specifice căpătate în spitale, îmi dau seama că Alexandru și ceilalți au fost uciși. Au fost condamnați la moarte din primele zile, atunci când vedeam la televizor cum ministrul sănătății și Arafat spuneau că totul este sub control și că ne descurcăm. Nu v-ați descurcat domnilor, iar indecizia voastră a fost criminală. Domnule Arafat, acum o săptămâna îi spuneam lui Cristian Tudor Popescu, într un comentariu făcut la un articol al dânsului, că ar trebui să tacă și că dumneavoastră sunteți un om care știți ce faceți. Acum, domnule Arafat, va cer socoteală pentru uciderea copilului meu. Salvarea dumneavoastră nu l-a dus la spitalul potrivit, de fapt nu l-a dus deloc. Astfel s-a pierdut timp. Și viața copilului meu. Dar asta este doar un caz. Vă voi mai povesti câte ceva, domnule Arafat. Smurd-ul dumneavoastră, pompierii, polițiștii prezenți la față locului, habar nu știau ce să facă, erau debusolați, dezorganizați. Nu o spun eu , o spun cei din Colectiv, cei care se scoteau unii pe alții din foc. Domnule Bănicioiu, știți ce ați făcut pierzând o săptămâna fără să trimiteți copiii în străinătate ? I-ați ucis. Sunteți un criminal”, mai scrie Eugen Iancu.

Fiul acestuia, Mihai Alexandru Iancu, în vârstă de 25 de ani, a murit în 21 noiembrie, la Spitalul „Sântul Ioan” din Capitală, unde a fost dus în urma incendiului din Colectiv.

Într-o postare ulterioară, Eugen Iancu susține că „Bănicioiu și Arafat sunt criminali”.

„Ăsta este un adevăr pentru care cei ce nu au acceptat imediat plecarea copiilor din țară trebuie să plătească. De asta susțin că Bănicioiu și Arafat sunt criminali. Au ucis toți copiii morți ulterior internării”, mai scrie Eugen Iancu, comentând un articol al lui Cătălin Tolontan. Acesta a publicat, joi, un interviu cu un medic de la Spitalul de Arși, care nu își dezvăluie însă identitatea. Medicul susține că tinerii răniți în Colectiv „au murit într-o bombă biologică, din cauza infecțiilor intraspitalicești”.

„Mulți dintre răniți au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arși, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare. (…) La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorîți de bacteriile care infectează spitalele și nimeni dintre șefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta”, susține medicul în interviul citat.

Doctorul mai spune că la Spitalul de Arși „oamenii mor pe capete de ani de zile din cauza septicemiei dezvoltate din bacterii” și că unii dintre răniți puteau fi transportați în străinătate.

„Infecțiile cu bacterii apar, din experiența noastră, cam din ziua a cincea. Ar fi fost timp. Intubați, ei puteau fi transportați. (…) Oamenii mor pentru că acești germeni intraspitalicești sînt foarte agresivi și rezistenți. Iar bacteriile devin imune pentru că, în spitale, se folosesc în exces antibiotice. Dar asta e altă discuție. Revenind, piocianicul este rezistent la orice antibiotic, mai puțin la colistin. Numai că dacă folosești colistin în exces atragi insuficiența renală”, mai spune medicul.

În urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fața locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Dintre răniții internați, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×