Prima pagină » Puterea Gândului » Nimic nou pe frontul Daesh

Nimic nou pe frontul Daesh

Nimic nou pe frontul Daesh
Președintele Obama intenționează să-și încheie misiunea la Casa Albă ca un laureat al Nobelului pentru Pace. Pare decis ca până la sfârșitul mandatului să facă economie de inițiative.

Adresându-se ieri poporului american, Barack Obama a încercat să liniștească spiritele și cam atât. Însă, după cel mai recent carnagiu (San Bernardino – 14 morți, 21 de răniți), e greu să calmezi cetățenii cu lozinci de felul „Să nu uităm că libertatea e mai puternică decât frica”. Poate în manualele creatorilor de slogane. Frica e una dintre marile emoții care țin de instinctul de supraviețiuire, are o putere de contagiune extrem de periculoasă și, în consecință, e o mană cerească pentru manipulatori. (Montesquieu așeza frica la baza politicii). Nu întâmplător o armă redutabilă a Daesh e tocmai teroarea.

A tempera frica folosind un discurs despre valori, fie și despre cea mai scumpă – libertatea, e la fel de eficient precum sunt condoleanțele după fiecare atac armat. În acest caz, e nevoie (cum fără succes încearcă, de ani de zile, însuși președintele Statelor Unite) de o modificare a anacronicului  Amendament 2 din Constituție, care consfințește libertatea cetățenilor americani de a deține arme de foc.

În această privință, puterea de persuasiune a președintelui Obama a fost mereu sensibil mai mică decât a lobby-ului agresiv al fabricanților de armament. Blajinul Bernie Sanders (astăzi unul dintre contracandidații doamnei Clinton la primarele pentru prezidențiale ale Democraților) a fost unul dintre cei susținuți în campaniile electorale de generoasa Asociație Națională a Armelor. Chiar Curtea Constituțională s-a pronunțat pentru menținerea neștirbită a straniului al doilea Amendament: „Întrucât  o miliție bine organizată este necesară securității unui stat liber, dreptul poporului de a deține și purta arme nu trebuie încălcat”.

Astfel încât, după 11 septembrie 2001, de pildă, Amendamentul al doilea a făcut în Statele Unite mult mai multe victime decât terorismul jihadist și, ca să fiu de un cinic realism, va mai face. La o populație de 322 de milioane, aproximativ 350 de milioane de arme de foc, multe de asalt, automate și semiautomate, sună (bubuie) cât se poate de îngrijorător.

În ce privește Daesh, la care coaliția condusă de Statele Unite  bombardează din august 2014, președintele Obama și-a asigurat concetățenii și lumea întreagă:  „Vom distruge gruparea Statul Islamic”. Nu precizează nici până când, nici cum. Se mărginește să invoce aceleași vechi patru măsuri – bombardamente,  înarmarea și antrenarea unor trupe siriene și irakiene (care trupe? ultimul experiment cu așa-zișii rebeli moderați a fost un eșec pe cât de răsunător pe atât de costisitor), contracararea de către serviciile inteligente a terorismului orchestrat de Daesh în Occident și negocieri (cu cine?) pentru încetarea războiului civil în Siria.

Toate cele patru măsuri și-au dovedit deja eficiența modestă. Odată cu intrarea avioanelor britanice, în Siria nu vor mai exista  ținte câte bombe vor fi de aruncat, spre satisfacția producătorilor de armament și a lobby-știlor din dotare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!