Marea Sfidare Națională

Sigur, faptul că a explodat bulzul ciobănesc la nouă/29 de ani de la intrarea în vigoare a legii „Stăpâne, stăpâne, mai vinde-ți un câne!” este, în esență, o știre, în contextul schimbării de paradigmă; anume, în sensul că fatalismul mioritic (recte, național), proverbial, a fost eradicat, chiar la, și decătre, ciobanul autohton.

A mai rămas de învins fatalismul mioritic al tuturor celorlalți români – cu excepția categoriilor profesionale care au obținut deja dreptul de a beneficia de pensii speciale.

SOCIAL Motivele pentru care tot mai multe femei din Occident nu-și mai doresc să se căsătorească și să facă copii

22:59

STATISTICĂ Top rușinos pentru România. Avem cei mai mulți tineri fără job și fără școală din UE. Țara are și printre cei mai puțini absolvenți șomeri

22:53

Când scriam aici, în urmă cu o lună, că parlamentarii în mandat trebuie să plece acasă, de urgență, așa cum cer zecile de mii de tineri – mai inteligenți decât noi -, în stradă, prin organizarea de alegeri anticipate, mi s-a reproșat că nu înțeleg democrația.

Când am spus că, dacă acești profitori ai nației – trimiși în forul legislativ al țării, de votul unui electorat bulversat, intimidat, mințit, spălat pe creier de perversitatea unei clase politice nedemne – nu vor pleca, imediat, vor folosi timpul rămas până la finalul mandatului ca să lucreze, substanțial, în propriul beneficiu, precum și în al celor care au investit în ei, trimițându-i la București, mi s-a spus că exagerez.

Când am prezentat „programul de sală” al circului ambulant, în care aleșii au transformat Parlamentul României, mi s-a răspuns că, totuși, cel mai bine e să tac, întrucât, ei tot cum vor crede de cuviință vor face.

Și, totuși, întreb: pe cine mai reprezintă acești aleși ai „găleților de plastic”, cumpărate din bani negri?!

Pe alegătorii lor, care, în bună parte, trăiesc din pensii de 300-400 de lei?

Pe românii care fug în lume, cot la cot cu arabii – a se ține cont că în țările UE trăiesc, astăzi, peste două milioane de români -, ca să-și găsească un loc de muncă, retribuit decent?

Pe copiii acestora, adolescenți, care își pun capăt zilelor, de dorul părinților, aproape pierduți?!

Pe tinerii uciși de consecințele indolenței și ineficienței lor legislative?

Eu cred că pe nimeni, în afară de ei înșiși și de grupurile de presiune pe care le reprezintă.

Aproape tot ceea ce și-au propus să legifereze în propriul beneficiu au reușit. Și sunt sigur că, până la alegeri, vor face totul.