Răspunderea mea, a lui, a noastră

Am vrut să văd cum a reacționat lumea la o astfel de știre, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de știri și ale jurnalelor televiziunilor. Și doar un singur caz, cel al Arenei Naționale, mai aduce în atenția publicului autorizațiile necesare funcționării spațiilor publice și pericolele care pot apărea.

Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de știrile cu tentă sportivă, că reprezentanții uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureștene vor merge nu știu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Și, desigur, o să rezolvăm totul cu o declarație pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spații, iar autoritățile care nu și-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.

EMISIUNIGeorge Buhnici, invitat la „Podcast cu Prioritate” #117 by ProMotor. De la iPhone și Ferrari până la America lui Trump și investițiile chineze în România

10:25

FLASH NEWSNegocierile de pace în Ucraina, blocate din nou de Putin: „Trupele străine trimise la Kiev vor deveni ținte legitime”. Europa respinge condițiile Rusiei

10:24

Să dea cineva, de exemplu, o declarație pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniștiți, fie și în clădiri cu fațada tapetată de buline roșii.

Sau să dea altcineva o declarație pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcții sau pentru amenajări, este o acțiune pur economică, care nu are de-a face cu potențialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
Oricum, instituția propriei răspunderi funcționează din plin, și acum, în alte domenii. S-au dat mii de declarații pe propria răspundere, de către tot soiul de aleși și de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliție politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securității, în mod public. Parlamentarii dau o declarație pe propria răspundere că sunt corecți în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deși legătura aleșilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.

Înțeleg că formularul 088, „Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”  este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administrațiile fiscale, plus bani pierduți și nervi împrăștiați. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potențial infractor. Așa, fără nicio declarație pe propria răspundere.

Declarația pe propria răspundere este un act firesc, ce ține de normalitatea unei societăți, de corectitudine, de responsabilitate și de simț al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării față de lege, este norma, și dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.

„Întâlnirea”, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ”60 ai secolului trecut; este despre experiența singuratică și emoționantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.