Dacă Tökés merită, de ce i-am uitat pe ceilalți?

Parafrazându-l pe Nicolae Bălcescu, am să spun că situația pastorului timișorean, mai ales în perioada 20 octombrie – 16 decembrie 1989, „a fost ocazia și nu cauza” declanșării Revoluției de la Timișoara. Cu atât mai mult cu cât ea s-a produs în condițiile în care protestatarii n-au ținut cont de rugămintea acestuia, adresată de la fereastra casei parohiale în care locuia: aceea de a „nu-i face probleme”.

Iată ce declara pentru gândul, în 2014, referitor la acele momente, doctorandul în istorie, timișoreanul Adrian Kali, participant nemijlocit la Revoluția din 1989.

ULTIMA ORĂ Romgaz anunță că amână furnizarea de gaze pentru populație. Motivul? Nu are cantități disponibile. Când ar urma să înceapă

20:28

INEDIT Cutremur în județul Vrancea: seism înregistrat duminică, 29 martie. Ce magnitudine a avut

20:12

„Pe 15 decembrie, după-amiază, când ne întorceam de la serviciu, am văzut, din tramvaiul care circula prin Piață Maria, un grup de 15 – 20 oameni cu lumânări aprinse, adunați în fața casei parohiale de pe Timotei Cipariu, acolo unde locuia pastorul László Tökés. Am coborât, curioși, să aflăm ce se întâmplă. Grupul era format din enoriași ai bisericii reformate, și constituia un fel de procesiune religioasă, mai degrabă decât un protest. Aprinseseră lumânări și le rânduiseră, în liniște, pe pervazul ferestrelor de la demisolul clădirii.

Îl văzusem pe Tökés la televiziunea maghiară, cu câteva zile în urmă, parcă pe 11 decembrie. Așa cum voi, în sud, aveați antene „de bulgari”, la fel, și noi, foloseam antene pentru maghiari. Pastorul fusese înregistrat în vară și abia acum difuzau interviul, într-o emisiune foarte urmărită la ei – „Panorama”. Ceva imagini cu Timișoara și László Tökés, care povestea despre situația lui și cerea sprijin spre a nu fi mutat, îndepărtat din comunitatea pe care o păstorea” își amintește Kali.

Pastorul refuzase să se mute din respectivul imobile, proprietate a parohiei Bisericii Reformate, iar episcopul de Oradea, László Papp, deschisese o acțiune judiciară împotriva sa, la Judecătoria Timișoara. La 20 octombrie 1989, judecătoria emite sentința în baza căreia László TÅ‘kés urma să fie evacuat din locuință. Recursul este respins și, prin somația executorul judecătoresc, pastorului i se dăduse  termen de evacuare până la 15 decembrie 1989. Acesta adusese la cunoștința enoriașilor situația în care se găsea, în cadrul slujbei de duminică, 10 decembrie 1989, fapt care îi determinase pe credincioși să se adune în fața clădirii.

„În acea după-amiază, după un timp oarecare, organele securității au încercat să facă arestări. A venit o mașină neagră, o Dacia 2000. Au coborât doi indivizi și au vrut să-l salte pe un cetățean. Am reușit să-l scoatem din mâinile lor, iar eu am închis portiera, izbind-o cu piciorul. Mașina a demarat, lăsându-i în stradă pe cei doi securiști. S-a creat o îmbulzeală, indivizii au fost loviți, în cele din urmă reușind să fugă cu un tramvai. La scurt timp, am plecat către casă, fără să ne oprim pe alte străzi sau în alte piețe”, mai spune Adrian Kali.

A doua zi, după întâmplarea din ajun, Securitatea și Miliția au devenit mai vigilente. Pe la prânz, enoriașii au revenit pe poziții, iar autoritățile au adus în zonă sindicaliști și securiști în civil pentru a-i supraveghea.

„Am revenit și noi, eu și un prieten al meu, în Piața Maria, pe data de 16 decembrie. Erau peste o sută de oameni, nu știu exact câți, dar continuau să se strângă, pe măsură ce ieșeau de la serviciu. După ora 17.00, László Tökés a ieșit la una dintre ferestre, ne-a mulțumit pentru că suntem acolo, dar ne-a rugat să nu-i facem probleme.

După asta, prietenul meu a spus că trebuie să facem, totuși, mai mult decât să stăm acolo, în stradă. S-a urcat într-un copac din apropiere și a strigat „Libertate!”, iar noi am repetat, la rândul nostru: „Libertate! Libertate!”, povestește istoricul Adrian Kali.

S-a strigat apoi „Jos Ceaușescu!”, și alte sloganuri antisistem. „S-a strâns tot mai multă lume. Încet-încet, mulțimea a ajuns în bulevard, ocupând carosabilul”, își reia povestea Kali. „Tramvaiele care treceau prin acest important nod de transport au fost nevoite să oprească, pe ambele sensuri de mers. Mulți dintre călători s-au alăturat manifestației, numărul participanților la protest ajungând la peste 1500 de oameni. A fost momentul în care, potrivit mărturiilor participanților, mișcarea „pro Tökés” – care nu a beneficiat de vreu aport al pastorului – s-a transformat într-o mișcare „antisistem” și „anti-Ceaușescu”.

Unul dintre participanți, poetul Ion Monoran – decedat în 1993 -, a decuplat captatorii tramvaielor de la rețea, în timp ce, un altul s-a urcat pe bara din față a tramvaiului, de unde li s-a adresat oamenilor: „Sunt Daniel Zăgănescu. Să strigăm împreună Jos Ceaușescu!”. Iar cei prezenți, învingându-și teama, au scandat „Jos Ceaușescu!” și „Libertate!”; apoi, tot mai multe sloganuri anticomuniste.

În jurul orei 19.30, protestatarii au plecat, încolonați, din Piața Maria spre sediul Comitetului Județean PCR. Odată ajunși acolo, câțiva dintre ei încearcă să incendieze clădirea, sparg geamurile și reușesc, în cele din urmă, să rupă și să arunce însemne comuniste”, mai spune istoricul timișorean, rănit grav, în focul declanșat în ziua următoare.

În aceeași noapte (16 spre 17 decembrie), fără să fi participat la Revoluție, pastorul László Tökés a fost evacuat, împreună cu familia, din casa parohială, și dus către o altă parohie.

Îmi îngădui, astfel, să-i cer, măcar președintelui român, dacă nu și celui ungar, să-și îndrepte atenția și către cetățenii români care, nu numai că au l-au apărat pe pastorul reformat, cu demnitate și curaj, de brațul lung al Securității, dar au hotărât, ei înșiși, să facă adevărata Revoluție, în stradă, chiar și împotriva temerilor exprimate de László Tökés, de la fereastra locuinței în care se afla.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU