ADEVĂRUL despre Regele Mihai, într-un DOCUMENT-BOMBĂ publicat abia acum. Este OFICIAL: ”În aceste condiții…”

Publicat: 03/04/2016, 12:57

La Arhivele Naționale, în fondul Consiliului de miniștri, există trei file, dactilografiate după alte zece foi scrise de mână, care fac referire la momentul abdicării Regelui Mihai.

Notițele ar fi fost luate la o întâlnire dintre Regele Mihai și Petru Groza, din 22 decembrie 1947, cu o săptămână înainte de abdicarea Suveranului. Din transcrierea discuției reiese că Regele nu ar fi respins ideea abdicării, pentru a se putea căsători cu Ana de Bourbon-Parma, pe care o cunoscuse la Londra, la nunta viitoarei regine a Angliei, scrie tvr.

„Văd ce e în jurul meu. N-am avut copilărie, tinerețe și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte…”. Sunt cuvinte atribuite Regelui, în documentul din 1947.

„Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării, neavând un autor clar și nefiind semnat”, a transmis și Biroul de presă al Majestății Sale care amintește și că „în cei aproape 70 de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de niciun regim politic”.

Iată mărturia Regelui Mihai despre momentul abdicării:

„Groza mi-a spus: am venit să discutăm despre un divorț amiabil, mi-au spus sub nas acest pasaj așa-zis act de abdicare. Telefoanele au fost tăiate, garda palatului arestată și înlocuită cu soldați din divizia Tudor Vladimirescu. Groza a spus textual: dacă se tergiversează prea mult, vor fi obligați, ca represalii, să execute peste 1.000 de studenți. În asemenea condiții, n-am avut încotro decât să semnez” (sursa: documentarul Mihai I al României).

În 3 ianuarie 1948, Regele Mihai I părăsea România. A denunțat actul abdicării, semnat sub amenințare. Comuniștii au retras Familiei Regale cetățenia română. Iar Securitatea l-a urmărit pe Rege, până la Revoluție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun...
Pasca din copilărie, gust de neuitat. Care e ingredientul secret
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice