Cel care se luptă cu sonata lui Bartok. „Am luat-o razna complet”

„Prima dată, la primele turnee, primele două – trei turnee, așa, lumea venea la concerte atrasă de faima asta… a viorii, să o vadă, nu să o audă și pe urmă și-au dat seama că nu e mare lucru de văzut la vioară, dar este ceva interesant de auzit și încetul cu încetul am reușit să transform notorietatea asta pe care o avea vioara de obiect, într-o notorietate simbolică, într-o notorietate culturală. În ultimii ani, mai precis din 2011, am luat-o razna complet, nu vreau să mai prezint publicului programe care să  fie confortabile.”

Anul acesta a atacat Bela Bartok. Imposibil de cântat, fiindcă Bartok a transpus „imposibilitatea vieții”. Sonata lui Bartok a fost scrisă pe când al doilea război mondial era fără sfârșit. Violență, tragedie. Bartok trăia ca refugiat în America, fără bani, cu sănătatea scârțâind.

EXCLUSIVPrincipalul rival al lui Bolojan din PNL acuză o campanie de atacuri online după ce și-a anunțat candidatura la șefia partidului. „Cine plătește aceste conturi fictive?”

00:13

EMISIUNILIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1

00:02

„Partitura de-o vezi, ai deja imaginea completă a catastrofei care-i acolo. Pe mine mă pasionează și alpinismul, mă pasionează, așa, la un nivel teoretic. Dar, în această sonată de Bela Bartok, a trebuit să fac…. am avut efectiv senzația că trebuia să mă cațăr pe un perete perfect vertical, fără nici o priză, fără nimic. Deci eu, efectiv, în fiecare zi, o zi după alta, încercam să-mi construiesc niște mici puncte de sprijin, o măsură, deci niște unități din astea, câteva secunde, să pot să le leg una de celelalte, să poată să se închege o primă idee muzicală acolo, pentru ca eu să pot merge mai departe, fiindcă, nu… deci, cu unghiile și cu dinții se apără sonata asta de orice intrus și trebuie s-o cucerești în primul rând fizic, să poți s-o cânți, pe urmă este a doua etapă în care o stăpânești fizic, ca un armăsar de ăsta pur-sânge. Muzica trebuie să o stăpânești și de fiecare dată să intri în ea în așa fel încât ea să poată izvorî din tine”

Care este satisfacția?

Știi care este? Știucă și copiii. L-am auzit pe Știucă, bodyguardul vioarei Stradivarius, cel care are în grijă vioara în turneu, fredonând un fragment din Bartok. Dar și mai mare bucuria am avut când în jurul meu vin copiii. În timpul concertului aleargă, se opresc brusc și se uită. Mulți dintre ei au niște fantezii de-astea, vor să cânte la vioară. Vor să cânte la pian. Cel mai tare a fost un tip, n-avea mai mult de cinci ani și l-am întrebat: „La ce-ți place să cânți”, „Păi, la chitară”, „A, ce frumos”. Pe urmă m-am gândit eu: „Dar la ce fel de chitară?”,„Chitară electrică”.

Ce-i cu acest Stradivarius? Are el zile proaste? E într-o cutie…e o bucată de lemn.

Materia din care e făcută vioara este lemn și a fost vie la un moment dat și toate aceste concerte, toate aceste ploi, toate aceste furtuni prin care am trecut pe de o parte au însemnat o creștere foarte mare a umidității și asta a schimbat tensiunile…vioara a schimbat sunetul, i-a schimbat un pic personalitatea și tu mai trebuie să ai răbdare… Iarna, când aerul e foarte uscat, atunci e cel mai periculos, fiindcă se poate crăpa, dar una peste alta viorii îi priește în concert, fiindcă e un fel de a întreține vioara, la care s-au gândit, de exemplu, italienii, cu vioara lui Paganini, care stă la primăria din Genova și după ce au văzut că ea își pierde calitățile zăcând acolo, încuiată, cu peceți, cu sigilii de ceară, deci chiar așa e ținută acolo, au angajat un violonist care cântă pe ea în fiecare săptămână. O dată pe săptămână, nu mai mult.

Tomescu anul acesta a ales Bartok, dar și pictura în nisip.

Da, pictură în nisip. Ce mi-a plăcut  la ce face Ana Munteanu, cea care este artistul sand art, este existența efemeră a artei sale. Exact așa cum sunetele care ies din vioară, plutesc câteva secunde acolo și pe urmă dispar, dar rămân, sperăm noi, în sufletul sau în inima celor care le ascultă. Dar am mai vrut să arăt ceva. Să repar o nedreptate, de când lumea și pământul. Adică artistul, să zicem violonistul, el trebuie să fie gata la oră fixă, nu? Concertul e la ora 7, să fie gata, să aibă inspirație, să fie în formă maximă și să aibă și chef să cânte. Cheful la oră fixă. Și am zis, ia să vedem, cum ar fi ca și pictorul să creeze la oră fixă, inspirat de muzică, nu când are el chef.