Prima pagină » Eu Primar » Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, și-a pierdut buletinul în ziua votului

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, și-a pierdut buletinul în ziua votului

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, și-a pierdut buletinul în ziua votului
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, și-a pierdut cartea de identitate chiar în ziua votării și a fost nevoit să-și amâne momentul votului pentru a primi o nouă carte de identitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, nu și-a mai găsit buletinul chiar în ziua votării și a fost nevoit să-și amâne momentul votului pentru a primi o nouă carte de identitate.

Ințial primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, trebuia să voteze la ora 13.30 la secția 103 din cadrul școlii de pe strada Posada numărul 19 din cartierul Aradul Nou, dar a anunțat apoi că momentul votării s-a amânat și va fi anunțat din timp.

„Ca orice om nu mi-am găsit buletinul și trebuie să mi-l refac pentru ziua de astăzi. Dar eu cred că se întâmplă oricărui cetățean astfel de lucruri, este o normalitate, foarte bine că ghișeele (de la Evidența Populației – n.r.) sunt deschise, o să apuc la ora 15.00 să-mi exercit dreptul de vot. Ultima dată am umblat cu cartea de identitate când am avut o deplasare în străinătate în urmă cu câteva săptămâni bune”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul municipiului Arad Gheorghe Falcă, în timp ce aștepta să primească noua carte de identitate.

Deplasarea în străinătate a avut loc după depunerea candiaturii, când Gheorghe Falcă a avut cartea de identitate.

În cursa pentru funcția de primar al municipiului Arad sunt 10 candidați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!