Prima pagină » Puterea Gândului » Cer organelor vigilente ale statului să fiu amendată

Cer organelor vigilente ale statului să fiu amendată

Cer organelor vigilente ale statului să fiu amendată
Cu întârziere, recunosc, am aflat în această dimineață, că doamna Carmen Uscatu, de la „Dăruiește viața" a fost amendată cu 3.500 de lei pentru organizarea a două proteste la începutul lui mai față de situația din spitalele din România, cerând tragerea la răspundere a celor responsabili. Totul în plin scandal Hexi Pharma care a scos la iveală cinismul autorităților și cum banul este cel care contează, nu viața pacienților.

Iată ce scrie pe cele două procese verbale de amendă, semnate de căpitanul Petre Dică și plutonierul adjunct Vasile Barbu, după două proteste față de sistemul de sănătate din România. „A organizat o adunare publică nedeclarată și neînregistrată pentru exprimarea unor opinii referitoare la situația spitalelor din România. Pe timpul desfășurării acesteia a condus activitățile participanților dirijând acțiunile și scandările acestora„.

Recunosc că la primul protest organizat în Piața Universității am participat și eu. Ca jurnalist, am transmis evenimentul, ca și cetățean mi s-a părut normal să ies în stradă să protestez față de un abuz capital al statului împotriva cetățeanului. Faptul că mori cu zile când ajungi într-un spital mi se pare un motiv suficient de puternic pentru a te implica, demasca frăția ucigașă a sistemului.

Nu am văzut-o pe doamna Uscatu, i-am văzut pe cei aproape 1.500 de oameni, tineri, mulți veniți cu copiii pentru a-și apăra dreptul la viață. Un drept pentru care plătesc și care este garantat de Constituția României.

Nu știu câți dintre cei care au organizat un protest pe Facebook au fost amendați până acum. Eu personal am organizat unul, au fost în stradă, la Universitate, vreo 400 de oameni și nu m-a căutat niciun organ vigilent al statului până acum.

Nu fac o pledoarie pentru nerespectarea legii. Cred că trebuie aplicată în mod egal pentru toți cetățenii. Cazul doamnei Uscatu este scandalos și arată că în România legea este aplicată cum îi convine vreunui șef și în funcție de cât de deranjați sunt șmecherii din sistem.

Doamna Carmen Uscatul este unul dintre cei mai activi reprezentanți ai societății civile. Prin Asociația Dăruiește Viața a implementat o serie de programe vitale pentru bolnavii de cancer din România. Oricine poate verifica asta pe site-ul asociației. Potrivit ultimului raport de activitate, câteva dintre proiecte: modernizarea secției de oncologie de la Spitalul Elias, al 4-lea centru de transplant de celule stem de la Spitalul Universitar, dotarea cu echipamente ultramoderne a unei săli de operații de la Universitar, înființarea subprogramului de decontare a analizelor pentru depistarea leucemiilor. Toate acestea într-un singur an.

De asemenea, doamna Carmen Uscatu a fost unul dintre reprezentații societății civile care s-a implicat activ în criza după Colectiv, atrăgând atenția asupra condițiilor necorespunzătoare din spitale și necesității transferului pacienților în străinătate pentru a avea o șansă la viață. De altfel, manifestarea pentru care a primit amenda era pentru comemorarea victimelor din Colectiv care din cauza sistemului au ajuns, cu mare întârziere la spitalele din străinătate, fiind catalogate acolo drept „bombe epidemiologice”. Pentru astfel de manifestări, legea prevede clar că nu este nevoi de anunț prealabil. Mai multe despre Carmen Uscatu AICI  și AICI.

Din respect pentru legile țării, dar și ca un apărător al dreptului de a protesta față de abuzuri, cer și eu public organelor vigilente și competente ale statului să fiu amendată. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ