Proiectul de țară – un șuvoi de vorbe, nici o viziune

„Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri așezate și consistente pe tema educației, din care să rezulte o viziune de ansamblu și direcțiile majore pentru viitorul sistemului de învățământ din România. Cred că trebuie să devină un nou proiect de țară pe care să-l asumăm și să-l ducem la bun sfârșit. În perspectiva împlinirii a 100 de ani de modernitate, educația va fi fără îndoială o temă centrală. Din acest punct de vedere, aniversarea Centenarului Marii Uniri în 2018 va trebui să fie nu doar un moment festiv, ci unul în care asumăm marile direcții de dezvoltare a României pentru secolul viitor. ca proiect de țară ar trebui să fie una dintre aceste direcții, ea incluzând nu doar sistemul de învățământ, ci și încurajarea culturii, inovării și cercetării, stimularea creativității și aprecierea performanței”.

Astăzi și în zilele din urmă a vorbit din nou despre un proiect pentru România, încercând să obțină un consens politic.

Evoluțiile internaționale, culminând cu Brexitul, schimbă paradigma europeană și mondială, prin urmare e cât se poate de firesc să ții pasul, căutându-ți locul și misiunea în noua realitate.

Ce înseamnă un proiect de țară? Nu părea să fie prea clar nici la finalul lui 2015, conceptul nu s-a limpezit nici astăzi, când Președintele îl aruncă în cârca partidelor, despre care tocmai spusese că ar trebui reformate.

Cine să facă un proiect de țară? Tot Dragnea (condamnat pentru fraudă electorală), tot obosiții Blaga și Blaga? Cine să facă un proiect de țară? Aceeași care au devalizat-o?

Cine să dea direcțiile unui proiect de țară? Președintele, firește, dar Klaus Iohannis n-a exprimat o viziune. Pare a înțelege proiectul de țară ca pe un compromis între partide. În an electoral, cu un Executiv cu mandat limitat!

Un proiect de țară nu e un program de guvernare. A gândi un proiect de țară înseamnă a gândi destinul României.

Cine să-l gândească? În afara unor judecăți de valoare în gamă minoră, Președintele nu ne-a oferit nici o deslușire. Doar ideea vagă că proiectul se va finaliza după alegeri, adică după Summitul EU din septembrie. Mai bine prea târziu…
Până atunci însă, leadership-ul României ar trebui scos din simposioane și confruntat cu provocările momentului. Nu poate un pompier să se justifice că întocmește tacticos, „așezat și consistent”, un plan de pază contra incendiilor, în mijlocul flăcărilor care i-au cuprins biroul.
Nu știm încă, de pildă, care va fi poziția României la apropiatul Summit NATO de la Varșovia, dacă are vreuna care să consune cu interesul național.

Tot nu știm câți suntem.

Competivitate, performanță, dezvoltare durabilă, creștere economică sustenabilă – în tot acest șuvoi de vorbe România s-a mai înecat.