Prima pagină » IT&C » Compania Twitter ar putea fi scoasă la vânzare

Compania Twitter ar putea fi scoasă la vânzare

Compania Twitter ar putea fi scoasă la vânzare
Twitter Inc. a inițiat o serie de negocieri cu mai multe companii de tehnologie pentru a explora posibilitatea vânzării companiei, a declarat o persoană din interior vineri, firma de social media luptându-se cu cea mai lentă creștere a veniturilor de la momentul listării sale la bursă, în 2013.

Negocierile pentru vânzare vor testa valoarea Twitter Inc. (TWTR.N) atât ca grup multimedia, cât și ca firmă din domeniul tehnologiei informaționale, în timp ce alte servicii de social media, precum Instagram și Snapchat, ale Facebook (FB.O), se află în plină expansiune și dezvoltă noi modalități de a genera profituri, informează Reuters.

CNBC a dezvăluit vineri, citând surse anonime, că Twitter poartă negocieri cu companii precum Google (GOOGL.O), aparținând Alphabet, și Salesforce.com (CRM.N), și ar putea primi curând oferte din partea licitatorilor.

Reprezentanții Twitter și Alphabet nu au comentat până la această oră această chestiune iar reprezentanții Salesforce au refuzat să ofere vreun punct de vedere.

Acțiunile Twitter au înregistrat cele mai mari creșteri de la listarea la bursă în 2013, cu 21%, la 22,59 de dolari, oferind companiei o capitalizare de piață apropiată de 16 milioane de dolari.

Compania Twitter a devenit o preocupare constantă a speculațiilor că ar putea fi vândută în contextul unor venituri dezamăgitoare. În cele mai recente declarații de venituri trimestriale, veniturile Twitter au ratat estimările de pe Wall Street, iar prognoza veniturilor pentru trimestrul curent – între 590 milioane și 610 milioane dolari – a fost mult sub media estimată de analiștii economici, de 678,18 milioane de dolari.

Cu rivali precum Instagram și Snapchat care câștigă teren datorită publicității online și a utilizatorilor de social media, investitorii s-au întrebat cât timp ar mai putea rezista Twitter ca o companie de sine stătătoare.

Co-fondatorul Jack Dorsey a revenit în fruntea companiei în funcția de director executiv în 2015, dar planul său de a revitaliza Twitter ar putea rămâne unul nefinalizat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Colosseumul din Roma, închis pentru prima dată de la pandemie
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii