Cum a descoperit România Andrea Sgarro, matematicianul de geniu din Trieste: „Am învățat limba română când ea nu folosea la nimic”

Bora în Trieste

Adică e o problemă serioasă. Ai nevoie de un lanț de care să te ții. Orașul e zidit într-un fel special, pentru că problema asta e foarte reală. Când bate bora, noi, triestinii, suntem foarte mulțumiți, pentru că aerul, de obicei, e curat. Ce e foarte urât e când e bora și ploaie, dar asta nu e așa de obișnuit. De obicei, când e boră e senin, aer curat, frumos.  Pe vreme de bora, la Trieste bem Tocai Friulano. E un vin alb care, acum, din cauza Europei, se numește numai Friulano, pentru că a fost un proces între Italia și Ungaria. Pe urmă bem Refosco. Și tipic pentru zona noastră este Terrano. E un vin roșu greu.

Triestianul care știe 11 limbi

Știu destul de bine numai 7. Restul e o exagerare. Pe urmă, mă descurc, așa, în alte limbi. Acasă la mine se vorbea venețiana  și româna. În zona mea se vorbește și slovena și de la început era evident pentru mine că lumea vorbește limbi diferite. Așa că, probabil, e o chestie de un complex, nu știu.

ACTUALITATE Sorin Grindeanu, la finalul ședinței pentru Legea integrității: USR a făcut alianță cu AUR

19:27

CONTROVERSĂ Radu Miruță, o nouă vorbă de duh în ceea ce privește înzestrarea Armatei: „Nu te poți culca doar pe urechea dronelor”

19:24

Matematica&limbă

Limba are o structură logică ce poate fi extrem de interesantă pentru un matematician. De exemplu, turca. O limbă aglutinantă, unde nu există subordonare, e foarte diferită din punct de vedere logic. În turcă nu există subordonate și poate să transforme o frază într-un substantiv, într-un adjectiv, așa că, până la urmă, totul funcționează. Dar într-un fel complet diferit. Asta mi se pare interesant pentru un matematician.

Româna în familie

Se vorbea pur și simplu. Româna, pe vremea copilăriei mele, era  o limbă care nu servea la nimic. Familia mea atunci a trebuit să aleagă între cetățenie italiană și cetățenie română. Și-au păstrat cetățenia italiană, pentru că era deja destul de greu în România, și au avut 48 de ore să părăsească țara. Tatăl meu era deja în Italia, dar familia lui era din Cernavodă, din Dobrogea.  Când s-a făcut podul la Cernavodă… străbunicii mei deja erau pe acolo. Când s-a făcut podul, era nevoie de lume care să știe ce să facă cu piatra. Și în sudul Italiei, de unde vine familia tatălui meu, era chiar o școală care avea experiență foarte mare în piatră. Și au avut nevoie de ei când au făcut podul. Pe urmă au rămas acolo definitiv.

Matematica

E foarte greu. Dacă ai o teoremă… Când ai o demonstrație clară, frumoasă, care lucrează foarte bine, surprinzătoare, în sensul că e un pasaj așteptat și lucrurile devin simple. Asta e o plăcere estetică. Te uiți la altă dovadă care este la fel de corectă, dar urâtă, pur și simplu. Adică nu e numai raționalitate, e și altceva. Faptul că ai greșit, că ai pierdut și pe urmă, la un moment dat, ai avut o idee minunată și totul ocupă poziția lui unde trebuie. E o plăcere care e și estetică, serios.

Dar la ce i-a trebuit slovena?

Slovena, la foarte puțin, pentru că e o țară extrem de mică. Dar noi avem granița foarte apropiată. Adică te duci aproape pe jos peste graniță. Și e neplăcut să ai ideea asta, că există o graniță lingvistică. Acum, limbile le vorbesc, granițe nu mai există, eu mă duc… Nu e că am o admirație pentru ce se întâmplă în Slovenia, dar vreau să am o viață normală, o viață fără o graniță așa de apropiată.

Franceza?

Îmi place foarte mult să vorbesc cu lumea. Adică atunci când merg în Franța, de exemplu, problema pentru mine este să vorbesc cât mai mult în franceză cu toți. Mă duc în bâlciuri și vorbesc.

Engleza

O știam pentru a conversa în comunitatea matematică, dar „am greșit” total când m-am apucat de o carte de John Keats. Ah, ce frumoasă poate să fie engleza!

Întrebuințarea limbii engleze era interzisă

Am un prieten care a făcut o întâlnire de popularizare științifică, dar la un nivel destul de înalt. Și întrebuințarea limbii engleze era interzisă. Da, pentru că el a spus că trebuie să ne gândim la știință în limba noastră. Adică în germană sau în italiană. Pentru că un matematician german e diferit de un matematician englez. În Anglia e o mentalitate foarte empirică. Pe când în Germania e o mentalitate mai filosofică. Și problemele care sunt interesante pentru un neamț nu sunt neapărat problemele care sunt interesante pentru un englez. Nemții gândesc despre știință exact cum gândesc englezii. Pentru că, până la urmă, limba te face să vezi lumea într-un anumit fel. Pentru că ai o cultură cu ea. Americanii sunt și mai pragmatici decât englezii.
Limbile sunt, iată, fluide. Nu mai există identități, ambiguități, se șterge orice graniță.

Dar ambiguitatea e forță pentru o limbă. Pentru că fără ambiguitate murim numaidecât. Pentru că avem nevoie de ambiguitate când comunicăm între noi. Nu comunicăm într-un fel matematic, în sensul de un calculator. Noi comunicăm într-un fel unde sunt nunațe, unde ceva nu e clar, dar e bine să nu fie prea clar, unde poate să fie și o contradicție. În limbajul normal, o contradicție… Când au vrut să facă inteligența artificială, oamenii de știință și-au dat seama că au nevoie de așa ceva, de o fluiditate care nu era obișnuită în matematica tradițională.

Despre Andrea Sgarro