Ce gust are carnea de om? Un interviu altfel cu profesorul Cătălin Avramescu

Imaginați-vă o scenă, în maniera autorilor secolelor XVII-XVIII, cu marinari care plutesc în derivă pe ocean și care ajung, din cauza lipsei de mâncare să tragă la sorți care să fie sacrificat și să fie mâncat pentru ca ceilalți să se salveze. Evident că aceasta este o situație ipotetică, pentru că după toate probabilitățile înainte să pieri de foame în largul oceanului, într-o barcă, mori de sete întâi, dar asta nu înseamnă că filosofii, moraliștii și teologii nu au imaginat asemenea scenarii. De ce? Ei aveau un scop foarte precis, de a înțelege ceva care în ordine teoretică se numește „conflict de drepturi fundamentale”.

Ce este conflictul de drepturi fundamentale? 

Fiecare dintre cei din barcă au un drept fundamental de a trăi. Cum încalci acest drept? Pe de altă parte, tot în virtutea acestui drept și ceilalți au dreptul să trăiască, prin urmare au dreptul să recurgă chiar la măsuri disperate.

STATISTICĂ Top rușinos pentru România. Avem cei mai mulți tineri fără job și fără școală din UE. Țara are și printre cei mai puțini absolvenți șomeri

22:53

FLASH NEWS Percheziții în dosarul „azilelor groazei” din Bihor. Mii de euro și sute de cărți de identitate, ridicate de DIICOT din casa lui Viorel Pașca

22:46

Când a apărut ideea unui studiu despre canibal? 

De la studiul unor pasaje din filosofia secolului al XVII – lea. Când am parcurs texte din Henry More – unul dintre platoniștii de la Cambridge – am constatat o similaritate extraordinară cu pasaje din Athenagoras, un autor patristic. Am stat și m-am gândit cum se face că Henry More preia argumentele acelea. De ce le preia în contextul filosofiei mișcării mecanice din secolul al XVII-lea?

Chestiunea învierii corpului 

Henry More și alți autori ai secolelor XVII-XVIII aveau o idee foarte precisă. Ei voiau să lămurească o chestiune care a bântuit imaginația teoretică încă de la începuturile creștinismului. Este vorba de chestiunea învierii corpului. Murim, ne dizolvăm în țărâna, corpul se distruge – numai că dogma creștină spune că, la un moment dat, la Judecata de Apoi, trupurile se vor ridica. Lucrul acesta pare să nu fie o problemă pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu – tot conform dogmei creștine – este omnipotent. Poate să strângă toate bucățelele în care s-a risipit un trup și să-l compună la loc. Există o problemă pe care au semnalat-o încă autorii patristici și o semnalează din nou autorii secolului XVII, anume că nici Dumnezeu cu puterea sa infinită nu poate face ca o particulă de carne să fie în două trupuri deodată.

Trupul re-încarnat 

Asta s-ar putea întâmpla în cazul canibalismului. Nn canibal care își mănâncă victima. Cele două trupuri după moartea lor naturală, fiecare la timpul său, se risipesc în țărână. Apoi când Dumnezeu trebuie să re-creeze cele două trupuri ajunge la acel atom de carne care a trecut prin ambele. În ce trup îl introduce? În trupul canibalului sau în trupul victimei? Evident dacă îl va introduce în trupul canibalului va genera o lipsă în trupul victimei. Dacă îi dă înapoi carnea victimei va rezulta o lipsă în trupul canibalului. Prin urmare nici măcar o putere  infinită nu poate să rezolve această problemă necesară pentru confirmarea dogmei resurecției trupului.

Interdicția canibalismului 

Regula comună este a unei interdicții totale. Apar, totuși, autori, care spun că în situații extreme – un asediu prelungit până dincolo de limitele firii sau oameni abandonați în situații disperate – putem să recurgem la un asemenea gest extrem. Unii argumentează că da, alții argumentează că nu (pentru că se gândesc că există pe de o parte crime împotriva Naturii, pe care nu le putem comite cu nici un fel de scuză). Alții se gândesc că, totuși, această categorie e puțin cam rigidă. Ce facem în cazul în care, de pildă, victima este moartă? A murit săracul și atunci decât trupul să se risipească – se gândesc unii –  poate că, totuși, dreptul natural ne dă un fel de permisiune să folosim chiar un asemenea fel de carne. Evident, aceste discuții – oricât de oribile par pentru un public general – au scopuri teoretice foarte precise, pentru a lămuri câte ceva despre teoria, dominantă în secolul XVII – XVII, a dreptului natural.

Dreptul natural, mai are vreo valoare astăzi? 

Gândiți-vă la discuțiile, foarte serioase, despre terorism. Teroristul este adesea un individ care nu e cetățean al unei țări, nu este supus al unui „suveran”. Se strecoară prin faliile sistemului internațional. Cine are dreptul să-l pedepsească? Dacă noi, spre exemplu, furăm o bicicletă din curtea vecinului, se știe cine are dreptul de a ne pedepsi: autoritatea publică din acel loc. Dar în cazul terorismului?  

Statele au început să scoată la suprafață o doctrină care a fost elaborată încă de pe vremea când existau pirați. (Nu mă refer la pirateria aceea din filme precum Pirații din Caraibe, ci mă refer la pirateria antică). Este o teorie cu privire la pirat ca inamic al regnului omenesc, al speciei umane în general. Aceasta conduce la ideea că oricine care are capacitatea, are dreptul și datoria să-l pedepsească pe pirat. Această doctrină a început să fie refolosită în lupta împotriva pirateriei și a început să fie folosită de la o vreme (încă din anii 80, înainte de  apariția Al Qaeda și de atentatele din 11 septembrie), în contextul luptei împotriva terorismului.

Dracula este canibal? 

Dacă ne referim la personajul istoric, nu, dar dacă ne gândim la tema vampirismului atunci da, în măsura în care avem de a face cu vampirii, iar vampirii consumă sânge omenesc. Tema vampirismului este distinctă, apare în cultura europeană cândva prin secolul XVIII și este teoretic vorbind, marginală. Antropofagia însă este o temă teoretică solidă de care s-au ocupat autori de la Aristotel și Platon, până la Toma d”Aquino, Jean -Jacues Rousseau etc.

Ce gust are carnea de om 

Consumul de carne de om face parte din așa-numitele experimente interzise. Asta nu i-a împiedicat pe intelectuali să imagineze cum ar fi carnea de om Unul dintre cele mai amuzante exemple este cel al lui Daniel Defoe. Când scrie Robinson Crusoe, el introduce un personaj care a făcut carieră, Vineri. Acesta este din neam de canibali. Robinson încearcă să-l convertească la moravurile lumii occidentale și îi este foarte greu. De ce? Pentru că află de la Vineri – iată canibalul prinde glas în textele literare cu valențe teoretice – că această carne este teribil de gustoasă. Însă până la urmă îl dedulcește la carnea de capră. Între carnea de om și carnea de capră avem un câștigător. Vedeți? Nu întotdeauna câștigă omul. 

Cătălin Avramescu are un doctorat în filozofie la Universitatea București cu o dizertație asupra teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau. Este conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.  A fost consilier de stat și ambasador în Finlanda. Cea mai importantă carte a sa este Filosoful crud. O istorie a canibalismului (Editura Humanitas, 2003, ediția a II-a la Editura Trei, 2016 și tradusă ca An Intellectual History of Cannibalism, Princeton University Press, 2009).