Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele Iohannis la Washington. Cu ce mandat?

Președintele Iohannis la Washington. Cu ce mandat?

Președintele Iohannis la Washington. Cu ce mandat?
Președintele Iohannis a luat drumul Americii, fără un cuvânt.
La vremea lui, președintele Traian Băsescu ieșea în fața presei înainte de decolare și povestea poporului, eroizându-se, ce și cum va face, cât și până unde va negocia. Care este mandatul președintelui Klaus Iohannis pentru vizita de lucru la Washington? În afara unui comunicat vag emis Administrația de Cotroceni – mister.
 
Ultimul președinte român care a intrat în Casa Albă, aflat tot într-o vizită de lucru în Statele Unite, a fost Traian Băsescu, în septembrie 2011. Atunci, președintele României, în 10 ore, a avut 6 întâlniri bilaterale, în care au fost fixate coordonatele Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI, s-a semnat acordul privind instalarea scutului antirachetă și s-a discutat eterna problemă a vizelor. Nu s-a știut, până în ultimul moment, dacă Băsescu va fi primit sau nu de președintele Barack Obama în Biroul Oval. S-a întâmplat finalmente, destul de straniu – Obama a dat peste Băsescu intrând în încăperea unde se purtau discuțiile în plen și l-a invitat la un tête-à-tête care a durat 30 de minute. 
 
Într-o vizită de lucru, spre deosebire de vizita oficială sau vizita de stat, nu e obligatorie o întâlnire cu președintele țării-gazdă. Vizita de lucru e prin definiție una scurtă și pragmatică – bilaterale, semnarea unor tratate sau a altor documente oficiale – cu un protocol care coboară din vârful pavilionului la politețe. (Vizite oficiale în Statele Unite au întreprins Traian Băsescu în martie 2005, Ion Iliescu în octombrie 2003 și Emil Constantinescu în iulie 1998 – cu toate onorurile). 
 
E extrem de complicat geopolitic momentul vizitei președintelui României la Washington. Până când a ajuns  Klaus Iohannis să poată schimba mai mult de un salut cu Donald J. Trump, în lume s-au născut două Occidenturi: Marea Britanie și SUA, într-o parte, Germania în cârcă cu  UE, de cealaltă parte. 
 
Nu-l va obliga însă nimeni pe cel mai înalt reprezentant al nostru să aleagă vineri între Trump și Merkel. Va  trebuie să-i spună foarte pe scurt președintelui Americii (care are răbdarea și atenția limitate) cine suntem, ce oferim și ce dorim la schimb. 
 
Pe umerii lui Klaus Iohannis stă o responsabilitate uriașă. Diplomație n-avem, consilierii președintelui sunt subțiri ca manechinele de swimsuits. S-ar putea sprijini solid în proiectul de țară, dacă ar exista vreunul. 
 
România are încă resurse, pe care tot nu e în stare să le exploateze. Nu-mi permit să anticipez nimic, încerc doar să îmi închipui care e mandatul Președintelui și cine i l-a dat. Stau cu sufletul la gură și-mi doresc ca vizita la Washington să nu fie un simplu jurământ de loialitate.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Cum s-a dat de gol ucigașul lui Tupac, la 22 de ani după asasinarea legendei hip-hop?
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință