Prima pagină » Puterea Gândului » Un melc intră într-o secție de poliție

Un melc intră într-o secție de poliție

Un melc intră într-o secție de poliție
David Grossman e un mare scriitor israelian și, asemenea lui Amos Oz, o conștiință.

Și Oz, și Grossman plătesc fiindcă au curajul să spună adevărul privind soarta palestinienilor.

Despre Amos Oz am vorbit de multe ori, despre David Grossman niciodată. Când îi deschid cărțile, nu pot să nu-mi amintesc un tulburător film al lui Samuel Maoz, „Liban”, războiul din 1982 văzut prin cătarea tancului. Fiul scriitorului, Uri, comandant de tanc, a fost ucis cu câteva ore înainte de sfârșitul celui de-al doilea război din Liban (2006).

În primăvara anului trecut, într-un interviu acordat Euronews, Grossman era încă optimist: „Lupta mea pentru pace vizează nu doar palestinienii –  dreptul lor de a avea propria casă, și țară, și demnitate; nu vreau ca ei să-și trăiască viața sub umbra ocupației, nu vreau să proiectez umbra ocupației asupra nimănui, fiindcă atunci când o proiectez asupra cuiva îmi umbresc propria viață”.  

La observația reporterului că soluția a două state pare să fi murit, David Grossman a reacționat vehement: „Nu, nu, nu! N-o omorâți atât de repede, nu e moartă, e singura opțiune”.  Când reporterul i-a propus soluția unui singur stat și l-a întrebat dacă israelienii și-ar putea-o imagina, Grossman a răspuns printr-o întrebare: „Credeți că aceste două popoare, israelian și palestinian, zguduite nu doar de un secol de violențe, dar de-a dreptul desfigurate, credeți că sunt suficient de mature pentru a colabora într-un mod eficient și pozitiv într-o singură entitate politică? Nu se va întâmpla asta”.  

Știindu-l un critic neobosit al premierului Netanyahu, reporterul n-a ratat subiectul: „Ați afirmat de curând că el conduce cu ochii larg închiși. Ce-ați vrut să spuneți cu asta?”. David Grossman: „Nu pot pricepe cum o persoană atât de inteligentă, o persoană cu atâtea cunoștințe istorice câte are el,  ignoră realitatea, ignoră faptul că, dacă Israelul se bazează doar pe propria putere, la un moment dat – Doamne, ferește (e singurul context în care îl voi invoca pe Dumnezeu) – Israelul va fi învins, va exista o putere mai mare decât a noastră, mai vicleană și mai curajoasă, mai sofisticată, care va învinge Israelul”.

Cel care spunea despre Trump că, având un astfel de prieten, țara sa nu mai are nevoie de dușmani, a publicat în urmă cu câțiva ani un roman excepțional, „Un  cal intră într-un bar” – povestea unui stand up comedian bătrân. Întrebat despre carte, Grossman a spus această anecdotă: „Un melc intră într-o secție de poliție și îi strigă sergentului de serviciu: M-au atacat două broaște țestoase! Sergentul ia o coală de hârtie și îi cere: Descrie-mi în amănunt ce s-a întâmplat. Răspunde melcul: Nu pot să-mi amintesc. Totul s-a petrecut atât de repede!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!