Prima pagină » Puterea Gândului » „Hai, dă-mi un cap în gură, ce faci?!” Și dacă polițistul nu pleca…

„Hai, dă-mi un cap în gură, ce faci?!” Și dacă polițistul nu pleca…

„Hai, dă-mi un cap în gură, ce faci?!
Poate nu mai era nevoie de încă o dovadă ca să ne lămurim de tot ce fel de oameni au condus țara și cum a ajuns ea acolo unde se află acum.

Ei bine, noi nu avem aceeași senzație de instabilitate pe care a resimțit-o organul de poliție, în 2008 – aflat într-un dialog atins de aripa dilelii, cu Dan Șova -, când spunea: „Mie mi se fâlfâie…

Sigur, incidentul e vechi, unii spun chiar că, și dacă a existat vreo abatere de la lege, cu consecințe penale, pedeapsa respectivă s-a prescris deja, dar totuși nouă nu „ni se fâlfâie” de Șova.

Și nu vorbesc aici de „carismaticul Șova”, uns cu mirul lui Dumnezeu, și alunecos, în consecință, prin meandrele justiției, ci de modelul politic „Șova”: obraznicul, arogantul, ba, mai mult, antisocialul cetățean propus de partide și ales de nației, pentru a fi reprezentantul comunității din care (chipurile) vine, spre a-i apăra interesele în Parlamentul României – personaj din aceeași clasă de producție cu „pugilistul” Cristi Boureanu.

Dacă l-ați uitat pe Dan Șova, vi-l readuc în memorie, în doar câteva cuvinte: este omul lui Ponta, susținut și promovat de fostul lider PSD, atât în partid/Parlament (senator), cât și în guvernul pe care l-a condus (ministrul Transporturilor), certat cu legea, după cum spune DNA, uns cu mirul sfințit al spălării păcatelor lumești, ingredient asociat luptei parlamentarului cu Justiția. Clonțos, arogant, insignifiant.

Ei bine, astăzi a apărut pe pagina de Facebook a „martorilor protejați/ignorați” un filmuleț în care îl putem urmări pe Dan Șova, în Predealul anului 2008, într-o comedie neagră, în care se luptă cu un grup de polițiști-comici, doar pentru că oamenii legii, ajunși la fața locului, l-au întrebat – atenție! – de ce a tras cu bile colorate (paintball) în trecători nevinovați, aflați la promenadă în numita urbe.

Spectacolul pe care îl organizează Șova (momentul acela când limpezimea minții te face să-ți înțelegi, pe deplin, rolul de vânător de oameni) este maximum de penibil pe care l-a produs un mini-politician.

Pentru că și-au permis întrebarea, organelor li s-a cerut de către anchetat să se legitimeze, imediat, acesta aflându-se la fața locului în calitate de proaspăt ales al neamului sau de politician, pur și simplu.

Polițiștii n-au dorit să execute comanda, ba, mai mult, i-au învederat politicianului că „li se fâlfâie” de persoana acestuia, aflat, vizibil, în vârf de criză.

Șova: „Păi, ați venit șapte oameni pentru un nebun?! Nu aveți ce face?”.

Polițistul (în altă reprezentare decât cea din cazurile „Boureanu” și „medicul-director”): „Nu, nu avem!”.

Șova (către un cameraman-amator): „Auzi, n-au ce face!! Vino aici și filmează-l când spune că nu mai are altceva de făcut!”. Apoi, către apărătorul legii: „Dă! Hai dă-mi una! Dă-mi una în față! Hai, dă-mi un cap în gură, ce faci?!”.

Polițistul, abia scăpat din mâinile anchetatului, perplex, în timp ce-și face una-două cruci cu limba-n gură: „Pleacă domnule de aici! Ești dumneata cel mai tare, ce să spun! Mie mi se fâlfâie de dumneata!”, zice, și se urcă, iute, în mașină de serviciu.

În loc să ia, în serios, declarațiile „împușcaților”, să-l legitimeze pe „Hunter-Șova”, să-i pună cătușe, să-l urce și pe el în mașină, și să-l ducă la secție, își face curaj s-o-tindă! Măcar pentru ultraj, dacă nu și pentru vânătoarea de oameni în sezon de prohibiție ar fi trebuit Dan Șova să dea socoteală. Dar oamenii au pus batista pe țambal.

Dincolo de glumă, înțelegeți povestea?! Înțelegeți ce fel de oameni au condus țara și cum a ajuns ea acolo unde se află?! Și nu vă încântați că din modelul acesta au fost puțini! Doar pe ei, doi-trei, ni i-a înfățișat întâmplarea!  

Recomandarea video

Mediafax
Parcul Tudor Arghezi, numit oficial „Parcul Donald Trump". Patinoarul va purta numele lui Doru Tureanu
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru l-a dat de gol pe Gigi Becali: Cum să te întrebe cineva și să spui așa cu neruşinare că nu știi?
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
FT: Salariile reale încep să scadă în toate marile țări dezvoltate. Care este perspectiva
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții Storianei, angajata salonului de înfrumusețare din Timișoara care a murit subit. Colegii săi sunt îndurerați
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu