Prima pagină » Puterea Gândului » Make the UN Great Again!

Make the UN Great Again!

Make the UN Great Again!
"Să facem ONU măreață din nou!" - acesta e mesajul primei zile pe care președintele Trump a petrecut-o în sediul Organizației Națiunilor Unite.

Cu Donald J. Trump președinte al Americii mărețe din nou, ONU va deveni, la rându-i, măreață.

Într-un speech de patru minute, alături de secretarul general Antonio Guterres, liderul de la Casa Albă a aruncat o privire de antreprenor asupra celei mai importante organizații din lume și i-a pus diagnosticul: „birocrație” &  „management defectuos”. A subliniat apăsat, ca la ședința unui consiliu de administrație: „Nu  vedem rezultatele corespunzătore investițiilor”.

Și, apropo de investiții, președintele Statelor Unite a ținut să facă limpede tuturor membrilor ONU că nici o reformă a Organizației nu poate să perpetueze situația ca pe „umerii” unui singur membru să apese „o cotă disproporționată a sarcinii, atât din punct de vedere militar (aluzie străvezie la NATO, n.m.), cât și financiar”.

Altminteri, ONU – pe care a criticat-o în repetate rânduri și a tweetuit-o ironic – are pontențial, a admis Donald J. Trump, aducând un argument irefutabil: Trump World Tower! E vorba despre unul dintre succesele sale imobiliare, pe care, de când l-a ridicat peste drum de sediul Națiunilor  Unite, a intuit  pontențialul Organizației…

Nimic despre crizele globale. Poate în discursul de mâine.

Și dibaciul Sultan ErdoÄŸan vorbește demult despre „reformarea structurală” a ONU, a făcut-o și astăzi, însă consideră că e mai mult decât o problemă financiară: răul originar e Consiliul de Securitate, „5 (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie și Franța, n.m.) nu înseamnă lumea întreagă”.

Recomandarea video

Mediafax
Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Fiica lui Marius Șumudică a încins internetul cu o ținută provocatoare
Adevarul
„Nebunia progresează”. Moment de neputință la Kremlin: Putin a fost pus în dificultate în fața ofițerilor săi
Mediafax
Un important lider european își taie salariul la jumătate
Click
Horoscop luni, 25 mai. Leii au parte de experiențe noi, iar Vărsătorii își asumă riscuri
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Drumul Expres Galați – Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, până când nu l-a inventat Iorga?”