Prima pagină » Puterea Gândului » Capul prințului Al Waleed bin Talal – oferit președintelui Trump de regele saudit

Capul prințului Al Waleed bin Talal – oferit președintelui Trump de regele saudit

Capul prințului Al Waleed bin Talal - oferit președintelui Trump de regele saudit
Mai multe pe gandul.info

În iunie anul acesta, regele Salman (81 de ani și un început de Alzheimer) și-a declarat fiul, pe Muhammad bin Salman Al Saud, prim prinț moștenitor, îndepărtându-l de la succesiune pe moștenitorul de drept al tronului, nepotul său Muhammad bin Nayef. În scurtă vreme, tânărul și necoptul  Muhammad bin Salman a preluat puterea și continuă să-și netezească drumul spre coroană cu mâna tremurândă a tatălui său care semnează cele mai stranii decrete. Ultimul, ieri: constituirea Comisiei Anticorupție (Nazaha – „Neprihănirea”, altă traducere nu găsesc), sub conducerea prințului mostenitor (prim viceprim ministru, fiindcă funcția de premier aparține oficial regelui, și ministru al Apărării – cel mai tânăr din lume), Comisie care aseară a anunțat arestarea pe motive de corupție a 11 prinți și 30 de miniștri în funcție și foști miniștri. O epurare în toată regula a ultimilor fideli din administrație ai fostului rege Abdullah, după ce în ultimele luni prințul moștenitor și conducătorul de facto al regatului a mai eliminat, băgându-i după gratii, o serie de critici ai regimului și a numit în funcții de conducere o serie de tineri loiali.    

Cel mai proeminent dintre prinții băgați aseară la zdup e  dușmanul lui Donald J. Trump, co-acționarul la Twitter,  Al Waleed bin Talal, nepot al fondatorului regatului saudit, investitor putred de bogat și mare filantrop. Observatori informați consideră că arestarea acestuia e un frumos cadou făcut președintelui Statelor Unite.   

Poreclit „Warren Buffett al Arabiei”, prințul Al Waleed e unul dintre cei mai influenți oameni din lume și în top 20 al celor mai bogați. Al Waleed bin Talal a fost un sponsor generos al Fundației soților Clinton.  

O știre de ultimă oră arată că printre arestații notorii de sâmbătă seara se află și Bakr bin Laden, fratele lui Osama bin Laden, președintele Grupului Binladin, una dintre cele vechi și mai respectabile firme din Orientul Mijlociu.

Acțiunea „Neprihănirea” va continua până când prințul moștenitor va scăpa de toți inamicii, Comisia fiind investită prin Decret Regal cu puterea de a ancheta, a emite mandate de arestare, a impune interdicții de călătorie (ieri, ca în iunie, toate avioanele private ale prinților și prințișorilor saudiți au fost reținute la sol), a îngheța conturi și portofolii, a popri și a confisca averi.  
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!