România – doar în discursurile demagogice ale liderilor de la București

La ora când scriu, Donald J. Trump a aterizat, după ce azi-noapte (ora Washingtonului) își aruncase buzduganul: „Will soon be heading to Davos, Switzerland, to tell the world how great America is and is doing. Our economy is now booming and with all I am doing, will only get better…Our country is finally WINNING again!”. (Curând ne vom îndrepta spre Davos, Elveția, pentru a spune lumii cât de mare e America și cât de bine o duce. Economia noastră este acum în plină expansiune și, cu tot ceea ce întreprind, va merge doar spre mai bine… Țara noastră finalmente CÂȘTIGĂ din nou!). Tweetul ăsta trebuie să fi zgâriat rău urechile globaliștilor. E ca și cum ai spune elitelor adunate la Davos să-și găsească altă distracție.

De altfel, ieri, în speech-urile lor, și președintele francez Emmanuel Macron, și cancelarul Angela Merkel au polemizat (deloc subtil) cu ceea ce toată lumea bănuiește că va spune Trump. Cel dintâi a vorbit despre necesitatea gobalizări și a unui nou multilateralism, iar doamna Merkel a insistat asupra faptului că nu protecționismul este răspunsul. (Mai explicit a fost Macron în urmă cu două săptămâni când a vizitat China, anunțând era post-americană).

Premierul Bejamin Netanyahu (însoțit, firește, de Sara), în așteptarea unei întâlniri cu Donald J. Trump, face lobby neobosit pentru denunțarea Acordului nuclear cu Iranul. Cu toată simpatia și cu reală preocupare pentru securitatea Israelului, cancelarul Merkel nu i-a dat nici o speranță. „Ea a spus că a înțeles preocupările noastre cu privire la Acordul nuclear, deși nu este în mod necesar de acord cu modul în care noi dorim să gestionăm asta”, a declarat premierul după întrevedere.

Nici cu statutul Ierusalimului n-a avut mai mult succes în fața președintelui Franței, care l-a asigurat că politica țării sale rămâne aceeași – două țări, ambele cu capitala în Ierusalim (palestinienii în Est și israelienii în Vest).

(De la Davos, anul acesta, au lipsit – ostentativ – oficialii iranieni).

Nu mă mai întristează că România nu e acolo și că, de pildă, Bulgaria este. M-am împăcat cu gândul că nu contăm, pentru că nu are cine și cu ce să ne reprezinte. Despre ce am putea vorbi lumii, când nu avem încă un proiect de țară? Zilele trecute, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București, președintele României a rostit același discurs plin de banalități reșapate sau de afirmații total rupte de realitate, precum acestea: „(…) avem legitimitatea să participăm alături de al Uniunii la consolidarea sa, mai ales alături de Germania și Franța, pentru a avea, în final, o Uniune puternică, mai aproape de cetățenii europeni, capabilă să asigure securitatea și prosperitatea acestora. Pentru ca această consolidare a Uniunii să fie legitimă și să reușească, ea nu se poate face doar de către și cu statele din vestul Uniunii. România poate fi în acest scop. Nu poate exista alternativă la această opțiune de alăturare la . Orice altă variantă – de a dezbaterii sau de alt tip – este contrară pe fond aspirațiilor, intereselor și valorilor pe care, în mod constant, țara noastră le are, le urmărește și le proiectează. Este, de aceea, nevoie de un concept al consolidării construcției europene, care să excludă nuclee de integrare rezervate doar unora sau cercuri concentrice exclusiviste, ori mai multe viteze, fără posibilitatea de a mai prinde din urmă viteza ”.

Ieri, la Davos, președintele Macron a repetat ceea ce spune demult: Uniunea Europeană a trebui să se miște spre viitor cu mai multe viteze, astfel încât „cei care nu doresc să meargă mai repede să nu-i oprească pe cei ambițioși”.

Nu mai e nimic de adăugat.