Bibi & Donald la Davos

Bibi & Donald la Davos
Publicat: 26/01/2018, 16:22
Actualizat: 09/01/2020, 06:11

Președintele și Premierul și-au spus tandru pe numele mic. Președintele s-a lansat ieri, la sosire, într-un discurs grobian (cu banii pe masă!) de amenințare a palestinienilor.

E înfricoșător să-l urmărești pe liderul celei mai mari puteri a lumii în postura de dealuitor după ureche, amestecând șantajul cu superlativele, transformând eșecurile în victorii, exhibându-și cu suficiență singurul plan de pace în Orientul Mijlociu – „mai vedem”. Interlocutorul – premierul Israelului – (care n-are nici măcar scuza că ar fi ageamiu) îi ține isonul, encomiastic.

Trump: Vă mulțumesc foarte mult. E minunat să fii cu prim ministrul Netanyahu! Am dezvoltat o relație grozavă, mai puternică decât au avut-o țările noastre vreodată, cred, și – pot să spun sincer – o prietenie personală. Avem discuții în curs cu Israelul pe multe aspecte, inclusiv comerț. Dar marea mutare și ceva care a fost foarte istoric și foarte important a fost faptul că ne vom muta ambasada, cum știți, la Ierusalim. Și, cum de asemenea știți, este mult înainte de termen, cu ani, și anticipăm să avem o mică versiune a ei deschisă cândva în anul viitor. Deci, mult înainte de termen. Și e o onoare. O mare onoare să fiu cu dumneavoastră. Vă mulțumesc foarte mult.

Netanyahu: Mulțumesc, mulțumesc domnule președinte. Donald, mulțumesc! Domnule președinte, vreau să spun ceva, pentru că este prima întâlnire pe care o avem de la decizia dumneavoastră istorică de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului și de a muta ambasada, iar acum de a accelera mutarea ambasadei la Ierusalim. Și vreau să afirm că aceasta este o decizie istorică, care va fi gravată pentru totdeauna în inimile poporului nostru pentru generațiile care vin. Unii oameni spun că că aceasta va împinge pacea înapoi. Eu spun că va împinge pacea înainte, fiindcă recunoaște istoria, recunoaște realitatea prezentă. Iar pacea poate fi clădită doar pe temelia adevărului. Recunoscând istoria ați făcut istorie și ne vom aminti asta mereu. De asemenea, sprijinim total poziția dumneavoastră fermă în privința Acordului nuclear cu Iranul. Ați spus că e o afacere dezastruoasă. Ați spus că, dacă deficiențele sale fatale nu sunt reparate, ar trebui să îl abandonați. Vreau să știți că, dacă vă decideți să faceți asta, vă vom fi alături pe tot acest parcurs. Apreciem, de asemenea, faptul că ați înfruntat agresiunea Iranului, cu noi și cu alții din regiune, ca niciodată înainte. Nu am văzut niciodată alianța dintre Statele Unite, Israel și alți aliați ai voștri din regiune atât de puternică și de strânsă cum este sub conducerea dumneavoastră. Și, în sfârșit, v-ați ridicat pentru Israel la Națiunile Unite, într-un mod remarcabil, ca o stâncă. Acesta (ONU, n.m.) este un loc, o casă a calomniei împotriva Israelului și împotriva Statelor Unite. Iar prin cuvânt și faptă le-ați spus . După cum ați încheiat primul an de mandat, vreau să vă spun că aștept cu nerăbdare să continue remarcabila, extraordinara noastră prietenie în anii care vin și doresc să exprim aprecierea poporului lui Israel pentru dumneavoastră. Mulțumesc, domnule președinte!

Trump: Mulțumesc foarte mult, Bibi. Mulțumesc. E onoarea mea. Trebuie să spun despre Națiunile Unite că noi, Statele Unite, am fost în general în pustie, de unii singuri. Și am auzit fiecare țară pregătindu-se să fie împotriva noastră. Și a fost foarte interesant. Am spus, știți, că le dăm miliarde și miliarde de dolari acestor țări, ridicându-se la sume de sute de milioane și uneori miliarde pentru anumite țări, iar ei votează contra noastră. Și am făcut o declarație foarte simplă: că urmăresc [lucrurile]. Urmăresc! Și am ajuns ca 68 de voturi să fie sau ceea ce a fost în regulă, de asemenea.

Netanyahu: Ceea ce a fost un .

Trump: Ceea ce a fost, în esență, un , dar am ajuns să obținem o mulțime de voturi (…). Și dăm anual miliarde de dolari unor țări care nu ne sprijină, care nu susțin Statele Unite. Israelul a sprijinit mereu Statele Unite, iar ceea ce am făcut cu Ierusalimul a fost o onoare pentru mine. Și sperăm că putem face ceva în privința păcii. Mi-ar plăcea să văd asta. Știți, dacă priviți înapoi la diferitele formule de pace – și sunt infinite – am discutat cu unii dintre cei implicați și am spus: Le dăm, știți, sute de milioane de dolari. Iar ei mi-au spus:

Un jurnalist către Trump: Aveți de gând să abandonați orice plan sau propunere de pace pentru Orientul Mijlociu?

Trump: Vom vedea ce se întâmplă. Da, avem o propunere de pace. E o propunere mare pentru palestinieni. Cred că e o propunere foarte bună pentru Israel. Acoperă o mulțime de lucruri, care au fost discutate în cursul timpului și aprobate, dar fapt este că (…) n-a fost nici o înețelegere care să se apropie de final din cauza Ierusalimului, nu s-a putut trece niciodată peste Ierusalim. (…). A-l scoate de pe listă a fost cea mai grea problemă. Iar Israelul va plăti pentru asta. Iată, Israel, ceva e pe cale de a se întâmpla. Vor face ceva care va fi un lucru foarte bun. Dar ei (israelienii, n.m.) vor să facă pace și sper că palestinienii vor să facă pace. Și, dacă o fac, toată lumea va fi foarte fericită până la urmă. Vom vedea ce se întâmplă (…)”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Frâna de motor: Când și cum ar trebui s-o folosești?
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?