Prima pagină » Puterea Gândului » Noua gardă pretoriană a lui DragneaPSD

Noua gardă pretoriană a lui DragneaPSD

Noua gardă pretoriană a lui DragneaPSD
E mult, e puțin, e lipsit de orice formă de risc să-ți asumi folosința unei arme/unei instituții de forță, așa cum e Jandarmeria, tu politician?

După ce Liviu Dragnea a vorbit de câteva ori despre veninosul Lucian Pahonțu, șeful SPP, lăsând să se înțeleagă că serviciul condus de acesta nu este și nu poate fi unul de încredere, prima măsură luată de alter-ego-ul său, premierul Viorica Dăncilă, a fost să renunțe la serviciile instituției în discuție, preferând protecția Jandarmeriei Române, o armă a Ministerului de Interne, condus de Carmen Dan.

Dragnea susține că Pahonțu i-ar fi spus unui apropiat al lui Stănescu să-i transmită acestuia că liderul social-democrat va fi executat.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are și probleme acum sau poate că este o simplă coincidență – el a spus în mai multe întâlniri publice în țară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonțu care a spus că nu vorbește în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – și a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat și că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat și chiar o să ajungă președintele partidului”, a povestit Dragnea.

Dacă așa stau lucrurile, e foarte grav, iar directorul SPP ar fi trebuit să răspundă, exemplar, pentru lipsa lui de profesionalism. Există legi și răspundere pentru încălcarea lor.

Liviu Dragnea a preferat, însă, nu să declanșeze demersurile necesare pentru demiterea lui Pahonțu, ci să scoată întreg serviciul din dispozitiv, pentru a-l înlocui cu formațiuni ale Jandarmeriei.

Dealtfel, liderul PSD a mai apelat la protecția jandarmilor, un astfel de moment derulându-se în ziua în care s-a prezentat la DNA. Garda s-a dovedit a fi foarte zeloasă (uneori, chiar prea zeloasă), ceea ce, evident, lui Dragnea i-a plăcut, hotărând, iată, să folosească serviciile jandarmilor în continuare.

E posibil ca politicienii să se fi gândit că măsura ar putea îmbrăca o formă de legalitate prin forțarea Legii Jandarmeriei Române!? Iată ce spune aceasta la art. 19 cu 1, lit. t (2): „La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situații care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general, ministrul Administrației și Internelor poate aproba asigurarea temporară a protecției unor persoane, obiective, bunuri, valori și transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii”.

Să presupunem că situația majorității parlamentare și a guvernului propus de aceasta nu suferă amânare, în consecință, Jandarmeria acționând, nu-i așa, legal.

Dar este și moral ca o structură politică, forțând legea, să-și facă pavăză personală dintr-o structură militară, națională?

N-ar putea fi acesta un prim pas către manipularea unei structuri care, conform atribuțiilor sale, își poate extinde protecția de la persoana fizică (de protejat), la paza obiectivului/clădirii în care aceasta își desfășoară activitatea, la delimitarea/controlul zonelor limitrofe acestora?!

Pe scurt, dacă nu cumva Jandarmeria, indiferent de aprobările Primăriei Generale, va proteja zona extinsă din frontul clădirii Guvernului, interzicând, direct și fără negociere, organizarea de mitinguri în Piața Victoriei?

Sigur, ar fi putut face asta și până acum, dacă protestatarii n-ar fi obținut aprobarea primarului. N-au făcut-o, însă, considerând mitingurile ca fiind spontane, deci imposibil de aprobat, instituțional, în prealabil.

Ceea ce acum, în calitate de paznic protector al obiectivelor, uman și material, n-o vor mai accepta. De acum, nu va mai fi vorba despre dreptul la miting/protest spontan, ci despre protecția obiectivului.

Dealtfel, am înțeles exact cum sună viitorul, chiar din vocea ministrului MAI, care a declarat, imediat după audierile din comisii, cu priviri și voce de oțel: „Cu aceste mitinguri trebuie să intrăm în legalitate. Eu înțeleg foarte bine rostul acestora. Dar ele trebuie să se supună legii, aprobărilor”.

În aceeași notă s-au exprimat și cei doi șefi de arme (Poliție și Jandarmerie), care o flancau.

În consecință, Dragnea și guvernul său au împușcat doi iepuri dintr-un foc: au scăpat de SPP, care le „spiona” partidul și liderul, fără, însă, a-i raporta acestuia din urmă prea multe despre ceilalți, și s-a înconjurat de jandarmi pe trei inele concentrice.

Asta da lovitură. Cât despre mitinguri, mai vorbim, ne mai auzim…        

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului