Biserica Sfântului Mormânt, închisă ca o tarabă din șuk

În dimineața Zilei Domnului, ieri, în Postul Paștilor, Biserica Sfântului Mormânt a fost pur și simplu închisă pe o perioadă nedeterminată. Pe poarta sfântului lăcaș al creștinătății de la Ierusalim era sprijinită o pancardă cu chipul primarului Nir Barkat, pe care sta scris: „Prea mult e prea mult. Ajunge cu persecuția Bisericilor”.
Lucrurile sunt foarte complicate, iar ciocnirile dintre administratorii Bisericii Sfântului Mormânt și autoritățile Israelului nu sunt noi.

Ceea ce a precipitat ieri lucrurile a fost somația de plată a taxelor, trimisă de primărie, cu amenințarea că neachitarea acestora va atrage sechestre pe bunuri, proprietăți și conturi. Sumele sunt exorbitante și, probabil, parte din ele reprezintă penalități:  Biserica Romano-Catolică – 12 milioane de shekeli, adică aproape 3 milioane de euro)ș Biserica Ortodoxă – 500.000 de shekel (vreo 120.000 de euro), Biserica Armeană – două milioane de shekeli (aproape 500.000 de euro), anglicanii – 7 milioane de shekeli (peste 1 milion jumătate de euro).

SOCIAL Un oraș european oferă mii de kilograme de hrană gratuită pentru pisicile fără stăpân

17:22

EXCLUSIV Ce șanse are un guvern monocolor PSD? Bușcu: Bolojan îi poate face lui Grindeanu ceea ce a pățit el

17:12

Cei trei administratori ai Sfântului Mormânt, romano-catolicii, respectiv franciscanii reprezentați de fratele Patton, armenii, prin Patriarhul Nurhat Manugian și greco-ortodocșii, prin Patriarhul Teofil al III-lea, au adresat un document de protest în care acuză  încălcarea Status Quo-ului din 1852 – un firman al sultanului  după care funcționează și care reglementează totul până la cele mai mici amănunte, de la partajarea spațiului la consacrarea prin rotație a orelor liturgice. Reproșul acesta adus administrației israeliene e greu de susținut. Status Quo-ul e mai degrabă încălcat pănă la încăierare chiar de administratori (armeni și greco-ortodocși), care o dată la câțiva ani încing câte un scandal public pe cele mai stranii motive (o scară, un perete, o fereastră, niște odăjdii). Cât despre cealaltă acuză cuprinsă în protest – „campania sistematică împotriva Bisericilor și comunităților creștine din Țara Sfântă” – e vagă, ca și „tentativă de a slăbi prezența creștină la Ierusalim”, ambele menite să ascundă adevăratele cauze ale aripării administratorilor  Sfântului Mormânt: banii și puterea.

Primarul Nir Barkat (aflat la de sârșitul celui de-al doilea mandat  de cinci ani) a tweetuit aseară următoarele: „În Ierusalim, toți sunt egali în fața legii – creștini, musulmani și evrei deopotrivă. Biserica Sfântului Mormânt – ca toate bisericile, sinagogile și moscheile din Ierusalim – este scutită de taxe municipale. Nu e nici o schimbare în această privință”.  Și a ținut să adauge:  „Clădirile comerciale nu sunt scutite de taxe municipale, indiferent de proprietarii acestora. Datoriile spațiilor comerciale deținute de Biserici se ridică la peste 650 de milioane de shekeli (aproximativ 150 de milioane de euro). Nu vom mai cere locuitorilor Ierusalimului să suporte sau să subvenționeze această datorie uriașă”.

Mai important decât să-și conteste taxele, intrând într-o  polemică pernicioasă moral asupra sintagmei „clădiri comerciale”, Bisericile fac front comun împotriva unui proiect de lege din Knesset, care le-ar limita drepturile asupra propriilor proprietăți.

Abia acum atingem cea mai sensibilă chestiune, în care mai cu seamă Patriarhul Ierusalimului e foarte interesat. Mă miră, de aceea, și mă mâhnește că romano-catolicii și armenii s-au alăturat protestului și deciziei sfidătoare de închidere a Bisericii Sfântului Mormânt.

Patriarhia Ierusalimului e printre cei mai mari proprietari de terenuri din Orientul Mijlociu. Cu o jurisdicție canonică întinsă peste Israel, teritoriile palestiniene și Iordania, Patriarhia Ierusalimului (ai cărei 95 la sută dintre credincioși sunt creștini arabi) deține un patrimoniu imens, niciodată pe de-a-ntregul evaluat: peste două treimi dintre locurile de închinare ale Țării Sfinte, dar și terenuri (cel de sub Knesset, de pildă) și spații comerciale în Israel, în Csiordania și Gaza. Nemailuându-le în calcul pe cele de pe teritoriile Greciei, Turciei și Ciprului.

După constituirea statului Israel, Patriarhia Ierusalimului a închiriat mare parte din posesiuni 2150 (unele până în anul 2150!). De vreo douăzeci de ani a început să vândă. Nu oricui, ci potenților coloniști evrei. (Dacă, prin decizia-dictat din 6 decembrie, Trump n-ar fi recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, lucrurile s-ar fi rezolvat în timp, prin colonizarea Ierusalimului de Est).  

Vânzările, în parte și cu greu recunoscute, motivate prin lipsa resurselor pentru plata taxelor, sunt un joc al înalților ierarhi – în cap cu Patriarhul Teofil al III-lea – pentru bani și putere. Ca să-și păstreze rangul, Teofil al III-lea are nevoie  – cum a avut și când a fost întronizat  – de recunoașterea Iordaniei, a Autorității Palestiniene din Ramallah și a autorităților israeliene.  

Șantajul blasfemiator cu închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, la care Partriarhul Ierusalimului i-a asociat pe catolici și pe armeni, e un joc politico-financiar fără Dumnezeu.