Prima pagină » Puterea Gândului » Benjamin Netanyahu – același excepțional entertainer politic

Benjamin Netanyahu – același excepțional entertainer politic

Benjamin Netanyahu - același excepțional entertainer politic
Un editorial marca Lelia MUNTEANU

Discursul rostit liber astăzi la Congresul AIPAC, într-o engleză americană impecabilă, de fost ambasador la Washington, cu un aproape imperceptibil accent de Philadelphia (unde a urmat studiile colegiale), a fost un show politic de mare excepție și iscusință. Carisma premierului Netanyahu nu s-a tocit în lungile discuții cu anchetatorii anticorupție. Bibi mai poate emoționa – în afara celor peste 18.000 de participanți, favorabili până la ultimul – și oameni care îi cunosc trucurile retorice, și oameni care se așteptau să-și spele imaginea în baia de ovații în care a fost scăldat.

N-a rămas la pupitru, s-a plimbat pe toată scena vorbind cu patos despre măreția țării sale – armată (n-a fost niciodată mai puternică, a spus, grație președinților Statelor Unite, a spus, fără, desigur, să-l invoce pe Barack Obama, care ridicat  spectaculos cuantumul ajutorului militar); economie; agricultură, înaltă tehnologie; cybersecuritate (dacă zburați în siguranță, dacă trăiți tihnit în casele voastre, a spus, asta se întâmplă și grație nouă). În spatele lui, imense panouri cu grafice colorate îi confirmau spusele. A strecurat cu abilitate de maestru sugestia că toate i se datorează. A agitat pericolul Iranului – „întunericul se lasă peste regiunea noastră (…), Iranul construiește un imperiu amenințător” – dar a sădit în auditoriu încrederea că el, Salvatorul, asociat cu salvatorul adjunct, Trump, îl vor învinge – „trebuie să oprim Iranul și vom opri Iranul!”. Israelul și America nu-i vor permite să dețină arme nucelare, „nici acum, nici peste zece ani, niciodată”. În subtext, ideea că doar el, Marele Bibi, poate menține incandescentă prietenia cu America – dovadă Ierusalimul. (La conferința de presă de ieri, susținută după discuția cu președintele Trump, Netanyahu declarase: „Iranul, Iranul și Iranul a fost subiectul principal al întâlnirii. În următoarele 60 de zile, președintele trebuie să ia o decizie importantă în privința Acordului nuclear. Cred că a acordat un mare interes evaluărilor mele”).
 
A vorbit despre pacea cu israelienii ca unul care n-are altă dorință în viață decât s-o realizeze, deși – îngrijorător – recunoscuse ieri că, în discuțiile cu președintele, subiectul acesta, împreună cu Siria, Irak și Liban, au trecut în planul doi. Nimic despre așteptatul plan de pace care se tot coace la Casa Albă, din care țările arabe au lăsat să se scurg[ în presă niște paragrafe. Să ne amintim că ieri președintele Trump declarase din Biroul Oval, de lângă Netanyahu: „Palestinienii, cred, doresc să se întoarcă la masa negocierilor. Dacă nu, nu vom avea pace. Și asta e o posibilitate. Nu spun că se va întâmpla”. Dar e primul președinte american care a spus-o.

Netanyahu minte credibil, minte cu inegalabil farmec politic. N-au lipsit din discurs nici obișnuitele citatele din Pentateuh, menite să-i întrețină aura mesianică.    

După discurs, a postat pe Twitter  „Mulțumesc, AIPAC”, gândindu-se, poate – deși nu stă în firea lui trufașă să accepte asta – că s-ar putea să fie ultimul.         

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Copil cu dizabilități, exclus de la piscina taberei de vară. Părinții au dat în judecată organizatorii și au câștigat
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Câți ani are cea mai bătrână femeie din lume? S-a născut înainte de tragedia de pe Titanic
Click
Secretul longevității părinților Marinei Almășan, la peste 90 de ani: „În casă miroase ca la Plafar!”. Ce alimente-otravă evită total
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ultimul strat de asfalt este așternut pe pasajul A7 de la Cleja - VIDEO
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)