Adevărurile statului de drept, pe înțelesul tuturor

„Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societății. (…) Constituția României nu face nicăieri vorbire despre dreptul la liniște al celor care încalcă legea”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, astăzi, la bilanțul Ministerului Public. Și a continuat: „Din păcate, acum nu se discută despre chestiuni de fond, ci se încearcă intimidarea celor care aplică legea. Cu atât mai important este acum ca magistrații să nu uite niciun moment rolul esențial pe care îl au, ca reper de moralitate în societatea românească. Dacă există erori, ele trebuie corectate cu celeritate, dacă sunt greșeli, cei responsabili trebuie trași la răspundere. Cea mai bună apărare este asigurarea unui standard înalt de etică și profesionalism și rezolvarea eficientă a problemelor punctuale, inevitabile în orice domeniu„.

Evident, e corectă declarația președintelui, cu un amendament: generalizarea este păguboasă ori cum am aborda problema – și în sens negativ, și în sens pozitiv.

ANALIZĂ EXCLUSIV Coridorul Verde, o himeră pentru noi? Turcia și Azerbaidjan ne-ar putea sări din marele proiect regional. Expert: România nu mai are o diplomație energetică vizibilă

06:00

EXCLUSIV Cine ar fi preluat puterea mafiei românești din Marea Britanie. Victimele se tem să vorbească

05:00

Este adevărat că se discută prea mult, în societate, la această oră, despre rolul și activitatea procurorului în procesul de justiție. Este la fel de adevărat că există încercări de extrapolare, printr-un discurs vehement, a gravelor abateri ale unora dintre reprezentanții parchetelor, asupra întregii „bresle”.

Există, însă, și o denaturare explicativă, cel puțin primejdioasă, a principiilor statului de drept, care dă apă la moară acuzatorilor în masă, gen: „Pentru a curăța societatea de răul temeinic instalat, poate că merită înțeleasă, uneori, încălcarea/forțarea legii de către reprezentanții parchetelor”.

Iar asta mi se pare extrem de grav. Indiferent de situație, într-un stat de drept nu poate avea valabilitate sintagma „scopul scuză mijloacele”, și nu poate fi nobilă salvgardarea unei cauze, câtă vreme aceasta se impune prin acțiuni întreprinse dincolo de lege.

În consecință, ce vreau să spun este că nu toți procurorii din România sunt inamicii societății, la fel cum nu putem spune că toți sunt lacrima lui Dumnezeu, iar atunci când apar cazuri de genul acelora de la DNA Ploiești – și am mai spus-o, nu cred că sunt singurele la nivel de țară -, nu strică să fie, așa cum afirmă președintele, „corectate cu celeritate, iar responsabilii, trași la răspundere”.

La fel de corect mi s-ar părea ca și Klaus Iohannis, la rândul său, să aibă în vedere adevărul incontestabil al declarației deputatului liberal, Adriana Săftoiu, atunci când vorbește despre „penali”, la modul irevocabil: „Acum, sincer… după achitarea lui Ludovic Orban, mi se pare cam exagerat să mai cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să își dea demisia, să renunțe la orice funcție. Căci, iacă, renunță, stă doi ani (caz fericit), șanse mari ca relațiile lui personale, cariera lui să meargă la vale. Și apoi e achitat”, a scris Săftoiu, pe Facebook. (…) Drept urmare, până la sentința finală, oricine are dreptul la prezumția de nevinovăție și lăsat în pace. (…) Îmi pare rău pentru toți cei care acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se și adeverește”.

Eu cred că, într-o societate echilibrată și împăcată cu democrația, e loc de nuanțe, de „nesiguranță”, de îndoială, până la pronunțarea definitivă a Instanțelor.

E vorba, până la urmă, despre reflectarea realității în respectul legii.