„Suprimați-l! Pișcați-l! Radeți-i mustățile!”

… deschid ceaslovul în care toate stau de-a-ndoaselea, adică la locul lor.  

„Când Alice și zgripțorul sosiră la tribunal, regele și regina de cupă ședeau pe tron. În jurul lor era adunată o mare mulțime, format din tot felul de păsăruici și dobitoace, precum și dintr-un pachet întreg de cărți de joc. În fața lor stătea valetul, cu lanțuri la mâini și la picioare și cu câte un soldat de o parte și de alta. Lângă rege se afla iepurele alb cu o trompetă într-o mână și cu un sul din pergament alb în cealaltă. În mijlocul Curții – o masă și pe ea o farfurie cu plăcințele. Păreau atât de bune, încât Alicei îi lăsă gura apă.

, gândi ea, . Cum însă nici nu părea să fie vorba despre așa ceva, începu să privească în jurul ei, ca să-și treacă vremea.

Alice nu mai fusese în vreo Curte de judecată până atunci, dar citise în cărți despre ele și iși dădu seama cu bucurie că știa cum se numesc aproape toți cei aflați acolo. , își spuse, .

MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe luni, 29 iunie, de la ora 19.00, pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

19:00

EDUCAȚIE Bacalaureat 2026. Măsuri speciale pentru elevii din București, la 41°C. Ce se întâmplă dacă sistemul de scanare pică

18:59

De data asta judecător era regele și, pentru că purta coroana peste perucă, nu părea să-i fie la îndemână și în orice caz nu-i ședea  bine deloc.

„Iar asta e banca juraților”, gândi Alice, „și cele douăsprezece făpturi”. Era nevoită să spună „făpturi”, fiindcă unele erau animale, altele păsări (…).

Cei doisprezece jurați scriau cu mult sârg pe tăblițe (…).

-Crainicule, citește actul de acuzare! porunci regele.

La aceste cuvinte, iepurele alb sună de trei ori din trompetă, apoi desfășură pergamentul citind după cum urmează:

-Într-o zi de vară, dama cea de tobă făcu plăcințele. Fantele de tobă – hoțul! – le-a furat și s-a dus cu ele…

-Gândiți-vă la verdict! le spuse regele juraților.

-Nu încă, nu încă! îl întrerupse grăbit iepurele. Mai vin multe până atunci!

-Cheamă primul martor! porunci regele.

(…) Primul martor era pălărierul. Intră cu o ceașcă de ceai într-o mână și cu o felie de pâine cu unt în cealaltă:

-Îți cer iertare, Măria Ta, că mă prezint cu astea în mâini, dar nu-mi isprăvisem ceaiul când ai trimis după mine.

-Trebuia să-l fi terminat demult, spuse regele. Când l-ai început?

-Cred că era în paisprezece martie, spuse pălărierul.

-În cincisprezece, spuse iepurașul de martie.

-În șaisprezece, spuse hârciogul.

-Notați, se adresă regele juriului.         

Jurații se grăbiră să scrie toate trei răspunsurile pe tăblițe, după care le adunară, transformând suma în șilingi și penny.

-Scoate-ți pălăria! îi porunci regele pălărierului.

-Nu-i a mea, spuse pălărierul.

-De furat! exclamă regele și se întoarse către jurați, care înregistrară faptul pe loc.

-Le am de vânzare, lămuri pălărierul. Nici una nu-i a mea, căci sunt pălărier.

La aceste cuvinte, regina își puse ochelarii și privi cu mare atenție la pălărier, care se făcu alb ca varul și începu să se bâțâie.

-Depune mărturia și nu te teme. Că de nu, poruncesc să fii executat pe loc, spuse regele.

Aceste cuvinte nu avură darul să-l încurajeze pe pălărier. Se lăsa când pe un picior, când pe altul, aruncând priviri înfricoșate spre regină și, de spaimă, mușcă o bucată mare de ceașcă, în loc să muște din pâinea cu unt (…).

În toată vremea asta regina nu-și luă ochii de la pălărier (…) și porunci unui aprod:

-Ia adă-mi lista cântăreților de la ultimul concert!

La auzul acestor cuvinte, bietul pălărier începu să tremure și tremură atât de tare încât ieși din pantofi.

-Depune mărturia, că de nu poruncesc să-ți taie capul, chiar dacă ți-e frică sau nu.

-Sunt un om sărac, Măria Ta, spuse pălărierul cu glas tremurător. Și nici nu începusem să-mi beau ceaiul… adică acum mai mult de o săptămână… sau cam așa… și știi… feliile astea de pâine cu unt care se fac tot mai subțiri… și sclipirea ceaiului…

-Ce clipire? întrebă regele care nu auzise bine.

-A început cu ce-aiul, răspunse pălărierul.

-Firește că începe cu , replică regele aspru. Mă crezi tâmpit? Mai departe!

-Sunt un om sărac… și aproape toate lucrurile clipiră după asta…atâta doar că iepurașul de martie a spus…

-Ba n-am spus! îl întrerupse iepurașul de martie grăbit.

-Ba ai spus! făcu pălărierul.

-Nu!

-Vezi că neagă, deci lasă asta! spuse regele.

-Ei, atunci hârciogul a spus, continuă pălărierul trăgând cu ochiul să vadă dacă nu cumva o să nege și el, dar hârciogul nu negă nimic, căci dormea tun.

-După asta, am mai tăiat câteva felii de pâine cu unt…

-Dar ce-a spus hârciogul? întrebă unul dintre jurați.

-Asta nu-mi amintesc, spuse pălărierul.

-Trebuie să-ți amintești, fiindcă altfel pun să ți se taie capul! răcni regele.

Nenorocitul de pălărier scăpă din mâini ceașca de ceai, felia de pâine cu unt și se lăsă într-un genunchi:

-Sunt un om slab, Măria Ta…

-Ba ești un vorbitor slab! (…) Dacă asta e tot ce știi, atunci poți sta jos!

(…)

-Și retează-i capul! adăugă regina.

(…)

-Cheamă martorul următor! porunci regele.

Martorul următor era bucătăreasa ducesei. Ținea în mână cutia cu piper (…).

-Depune mărturia! porunci regele.

-Nu! se încăpățână bucătăreasa.

(…) Regele se întoarse spre bucătărească și o întrebă cu glas tunătorȘ

-Din ce erau făcute plăcințelele?

-În cea mai mare parte din piper, mărturisi bucătăreasa.

-Sirop, șopti un glas somnoros din spatele ei.

-Luați-l de guler pe hârciogul acela! Suprimați-l! Pișcați-l! Radeți-i mustățile! strigă regina.

(…)

-Juriul să dea verdictul! porunci regele.

-Ba nu! zbieră regina. Mai întâi sentința și apoi verdictul!”.