Cum au confiscat Bibi și Miri ceremonialul făcliilor, de Ziua Națională

Ben Gurion, cel care urma să devină primul premier al Israelului, a rostit Declarația de Independență la 16 mai 1948, dată care marchează nașterea Statului Israel. Sărbătorită după calendarul religios, Ziua Independenței nu are o dată fixă – anul acesta cei 70 de ani de existență statală au fost marcați joi, 19 aprilie. Mai precis, începând, conform tipicului vechi testamentar, din seara de miercuri.

Am urmărit nu atât festivitățile,  cât mai ales analizele, discuțile din presă și mărturiile oamenilor. 

Mereu am remarcat că circul politic din România se aseamănă celui din Israel. Nici la 70 de ani de Independență lucurile n-au stat altfel. 

ULTIMA ORĂ Ministerul Energiei anunță că Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2

12:41

REACȚIE Ponta anulează prioritățile anunțate de consilierul prezidențial Radu Burnete: „Drumul României spre iad este pavat cu intențiile bune ale Cotroceniului”

12:33

Miercuri seara, pe Muntele Herzl din vestul Ierusalimului, unde se află simbolurile sfinte ale patriei, a avut loc ceremonia de aprindere a făcliilor. Aici s-a lăsat cu scandal, pentru că – încălcând obiceiul ca președintele Knessetului (Parlamentul israelian), Yuli-Yoel Edelstein, să conducă solemnitatea – premierul Benjamin Netanyahu și ministrul Culturii, doamna Miriam (Miri) Regev („ministrul Culturii fără cultură”, cum i se mai spune), au confiscat momentul „ca doi hoți la drumul mare”, cum scria publicistul Yiosi Werter. Comentatorul de televiziune Amnon Abramovitz i-a numit pe Netanyahu și Regev „Bonnie și Clyde”.

Mulți au remarcat că, spre deosebire de alți ani,  cea de-a 70-a aniversare a Independenței a fost un spectacol de grandomanie pirotehnică pe care și-a pus amprenta stilul kitsch al ministrului Culturii și căruia premierul Netanyahu i-a dat o pronunțată coloratură politică.

Discursul prim ministrului, de două ori lung decât se anunțase și mai sforăitor ca de obicei – „Israelul este o putere mondială în ascensiune” – înșirând multele amenințări de securitate care vor fi depășite cu brio (în subtext: cu condiția ca el să se afle la putere sau măcar în libertate). Realitatea crudă e că Netanyahu, care ocupă funcția din 2009 (cu un mandat și între 1996-1999), n-a făcut mare lucru. Majoritatea granițelor țării sunt în litigiu, nu există nici un proces de pace în curs, iar la orizont se prefigurează un război cu Iranul.

Zilele acestea s-au tot făcut clasamente. Concluzia: cel mai bun premier din istorie a fost David Ben-Gurion, urmat de Menachem Begin, Yitzhak Rabin, Shimon Peres, Ariel Sharon… Actualul șef al Executivului e undeva în coada listei.  Poate și pentru că ignoră principalele probleme interne, nu puține, începând cu corupția.

De Ziua Independenței, Parlamentul european a trimis un mesaj Israelului, cerându-i să se „abțină de la a recurge la forța letală împotriva palestinienilor neînarmați” și solicitând o anchetî în privința celor patru persoane ucise ieri (dintr-un total de 30), între care și un băiat de cincisprezece ani. Între timp, la frontiera cu Gaza protestele continuă, iar președintele Donald J. Trump tot n-a terminat redactarea promisului plan de pace.