Orice trebuie să se întâmple, se va întâmpla

Pe terenul de tenis cu piciorul din curtea spitalului, finala turneului Micul Pentagon era pe sfârșite. Doar două puncte îl mai despărțeau pe Klaus de câștigarea în premieră a mult râvnitului trofeu, pentru care organizatorii puseseră la bătaie 100 de euro sub formă de medicamente. În tribunele improvizate din paturi suprapuse, galeriile scandaseră încurajări cu o frenezie molipsitoare, la un moment dat, mă trezisem și eu luat de val, răcnisem Haide, Klaus! cu mâinile pâlnie la gură, îmi doream să câștige. Adversarul său, Dorel, jucase tenis de performanță, ajunsese pe locul 752 în lume înainte de a se angaja la spital, pe post de brancardier.

          Finala avea o miză importantă, în afara premiului amintit. Era o chestiune de onoare ca spitalul să-și agațe diploma în vitrină, așa că președintele Liviu făcuse presiuni ca preferatul său, Dorel, să câștige. Trofeul Tudor Postelnicu la tenis cu piciorul nu putea ajunge în mâinile simpatizanților și activiștilor Statului Paralel, pentru Partid ar fi echivalat cu un adevărat dezastru.

CONTROVERSĂ După ce Dinel Miruță s-a lăudat cu producția de muniție NATO de la Sadu, fostul ministrul al Economiei îi amintește că PSD a realizat contractele

12:12

DECLARAȚII EXCLUSIVE Adrian Țuțuianu respinge acuzațiile USR-iștilor, potrivit cărora PSD ar vrea să aibă „drept de viață și de moarte” asupra partidelor. Proiectul de lege elaborat de AEP ar fi fost inspirat din practicile altor state democratice

11:54

          Dintr-o dată, meciul luase o altă turnură, arbitrul de scaun Olguța, asistenta șefă a spitalului, îl penalizase pe Klaus pentru trageri repetate de timp și discuții neregulamentare cu antrenorul.

          Dezolat în urma unui punct pierdut, Klaus cedă nervos, își dădu jos șortul și-l aruncă înspre arbitru, moment bun ca publicul să rubufnească, pacienții intrară pe teren, iar Olguța începu să împartă pumni, karate și picioare în stânga și-n dreapta, protejată de gardienii Psi. Fără să vreau, mă trezisem în mijlocul încleștării, luasem o tigaie în cap din partea Vioricăi, înainte de a-l pocni și eu în plină figură pe arbitrul de rezervă, doctorul Tudorel. Meciul fusese compromis, așa că singura distracție care ne mai rămăsese era să ne vărsăm oful pe angajații spitalului, veniți în număr mare să-și încurajeze favoritul.

          Incidentul nu avea cum să se termine bine pentru pacienți. Pe terenul de tenis devenit câmp de luptă, gardienii ne copleșiseră. Mica revoltă spontană fusese înăbușită, iar eu simțisem pe propria piele cât de dureros putea fi pistolul cu electroșocuri.

          Spre seară, pe pagina de Madbook a președintelui Liviu apăru și anunțul oficial. Reprezentantul spitalului, Dorel, câștigase la masa verde. Urma ca doctorița șefă Gabriela să-i înmâneze Trofeul Tudor Postelnicu într-un cadru festiv, pentru ca umilirea simpatizanților Statului Paralel să fie maximă. Președintele își încheiase postarea cu un aforism: Orice trebuie să se întâmple, se va întâmpla, indiferent dacă ne facem griji sau nu.

          Personal, eram îngrijorat dintr-un singur motiv, nu doream să repet experiența încăierării cu gardienii Psi. Poate și din pricina asta m-am prezentat la festivitatea de premiere cu un picior de scaun camuflat pe sub pijamale.

Lângă mine, Traian scoase din buzunare trei ouă furate de la cantină. Mi le arătă cu vădită satisfacție.

― Câte unul pentru fiecare cretin de pe scenă, ha, ha, ha…

Încordarea se simțea printre noi, cei din tribune, doar o mică scânteie lipsea ca totul să explodeze. Apariția oficialilor, în frunte cu președintele Liviu, fu întâmpinată de un cor de fluierături și huiduieli, pacienții îi copleșiseră pe angajații chemați să aplaude. În halat alb și cu banderola tricoloră la piept, doctorița Gabriela îi înmână lui Klaus diploma și farfuria de finalist, iar bărbatul fu rugat să spună câteva cuvinte.

― Vă mulțumesc tuturor pentru susținere… Am să citesc decizia prin care am pierdut meciul până când o înțeleg foarte bine, deci mai am un pic de citit. Trăiască Statul Paralel KRISIS!

Uralele publicului îi provocară un rânjet președintelui Liviu. Își presără prafuri de medicamente pe antebraț și le trase pe nas la fel de nonșalant ca o pocnitoare care urcă în cabina unui tir. Timid, campionul Dorel înaintă pe scenă să-și primească Trofeul Tudor Postelnicu – un baston de poliție mare și negru, împodobit cu cristale Swarovski. Doctorița Gabriela îl felicită îmbrățișându-l cu căldură, moment ideal ca pacienții s-o huiduie copios. Două dintre ouăle lui Traian o nimeriră în cap. În locul ei, m-aș fi retras în viteză, doar că nu părea să aibă simțul ridicolului, zâmbea larg cu ochiul drept acoperit de gălbenușul care i se scursese, ușor, pe față.

Se deplasă la microfon pentru cuvântul de încheiere.

― Aș vrea să mulțumesc Partidului, personal președintelui Liviu, pentru efortul depus în vederea desfășurării Turneului Micul Pentagon de tenis cu piciorul. Anunț pe această cale că anul viitor vom mări premiul cel mare de la 100, la 120 de euro. Sub formă de medicamente, bineînțeles…

 Din încăierarea care a urmat, nu țin minte să fi rămas careva în picioare. Însă nu vânătăile și contuziile mă duruseră cel mai tare, ci postarea de pe Madbook a doctoriței Gabriela. O redau integral, cu cuvintele ei:

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Campionul nostru, Dorel, mândria spitalului Micul Pentagon, împreună cu vicecampionul Klaus, au fost huiduiți ca la ușa cortului de un grup de teroriști KRISIS infiltrați printre pacienții de bună credință. Rușine! Această manifestare reprobabilă nu poate rămâne fără urmări. Începând de astăzi, timp ce șapte zile, ne vedem nevoiți să restricționăm accesul la postul de televiziune Demențial TV și să tăiem drastic din rația de medicamente. De asemenea, pacienții vor fi obligați să se roage în fiecare seară la copia Brâului Maicii Domnului, pe care am împrumutat-o, cu mari sacrificii, de la un spital din Atena. Așa să ne ajute Dumnezeu!

(va urma)

Orice asemănare cu personaje și situații reale nu este deloc întâmplătoare