Herr Iohannis, față în față cu reacțiunea

O majoritate, de strânsură, puțin impresionantă sub raportul numărului. Ca să nu mai vorbim și de calitatea celor care au făcut diferența: un evadat de ultimă oră din partidul falimentat prin plecarea dlui Băsescu, plus jumătate din numărul reprezentanților grupului minoritar care n-a înțărcat niciodată să sugă la țâța bugetului.

Cum rezultatul final nu putea să-i scape, ar fi trebuit să-l surprindă însă firava majoritate cu care a trecut „legile Iordache”. Și totuși, având discursul gândit în alte circumstanțe, președintele Iohannis ne-a anunțat că trăim o calamitate: România a intrat sub dictatura majorității. Contrastul între gravitatea acuzației și realitatea numărătorii din parlament, l-a prins pe președinte pe picior greșit. Că trăiește o așteptare frustrată. Că votul cu care avea să treacă siluirea codurilor n-a fost copleșitor, ci unul la mustață. Nu e meritul său, ci al protestelor repetate ale străzii, ale instituțiilor care compun arhitectura statului de drept. Plus, intervenția ambasadelor care compun familia noastră politică; ele au erodat forța de tăvălug cu care se pornise Iordache & camarazii săi. Inclusiv udemeristul Marton Arpad.

ULTIMA ORĂ Cunoscuta purtătoare de cuvânt a Casei Albe va demisiona din septembrie, a anunțat Trump. Care este motivul

23:03

MARIUS TUCĂ SHOW Dan Dungaciu, avertisment după episodul „Ambulanța Neagră”: „Cea mai mare bombă este tensiunea care crește în România”

23:02

Din păcate, președinția, care are pondere importantă în construcția și protejarea statului de drept, în afara unei retorice repetitive, n-a întreprins nimic pentru a împiedica „reacțiunea” să castreze – convenabil hoților –  forța punitivă a legilor existente. Ca mediator între puterile statului, Președintele putea interveni în aceste numeroase luni de încrâncenare parlamentară, dar și stradală, așa cum făcuse în seara Ordonanței 13, la Guvern, convocând la Cotroceni liderii partidelor parlamentare, de exemplu. Sau să pună împreună reprezentați semnificativi ai puterii legislative, ai justiției, ca și reprezentanți ai societății civile.

Domnul președinte n-a făcut nimic în sensul ăsta. Dimpotrivă, a turnat gaz pe foc anunțând că va candida pentru un nou mandat. Urmând neabătut un plan secret în confruntarea sa cu alianța guvernamentală pe care o consideră toxică și irecuperabilă politic. El forțează coaliția Dragnea-Tăriceanu la un gest disperat: suspendarea. Cred că e o socoteală câștigătoare. Nu știu dacă și pentru țară, însă.

În mod cert, în lipsa unei opoziții unite care să-l antureze în campania alegerilor prezidențiale, furia societății civile de a-l vedea victima „dictaturii majorității”, îl va readuce la Cotroceni pentru încă un mandat. Altfel, în absența suspendării, va continua bălăcăreala de acum dintre palate? Vom asista la un obositor șah etern în care vom avea de pierdut în fața provocărilor de tot felul. Moment istoric mai nefericit ca acesta, când se clatină și construcția europeană, era mai greu de găsit chiar și de neamicii noștri din proxima vecinătate.