Țară, țară, vrem români… de calibrul lui Eminescu și de obuzul lui Caragiale – versiunea 2018!

Oficiale și implacabile, asemeni destinului, datele statistice nu cosmetizează o realitate cruntă! Și, oricât de mult (ne)-ar durea, din această săptămână ne-am hotărât să trăim în ea – în această realitate cumplită – și nu în negare și în complacerea unei realități paralele, care să ne hrănească vreo iluzie deșartă! Și asta pentru că exact în anul celebrării centenarului, România noastră ne scapă printre degete. La propriu. Că la figurat vom găsi mereu câte un refugiu în umorul nostru dulce-amar sau câte un subterfugiu de „evadare” din fața acestui reality-check din ce în ce mai „hard”. Pentru că România a fost, este și va fi de-a pururi o specialistă deplină în arta de a sta în echilibru perfect și perpetuu, cu un picior burlesc de Oscar pe bulevardul însorit al comediei și cu o gleznă fină de Cannes pe aleea întunecată a dramei! Cu alte cuvinte, suntem number one în „dramady”, cum ar spune americanii! Sau – cum am spune tot noi românii – atâți cât vom mai rămâne să celebrăm cenntenarul și ce-o veni după el – de peste o sută de ani avem o voluptate aparte în a realiza o performanță unică în lume! Și anume, „noi românii visăm la Eminescu, dar trăim în Caragiale”!

Și dacă tot veni vorba de poetul național, poate că e potrivit și terapeutic să evocăm o știre de acum câteva zile, care l-a avut în prim-plan tocmai pe Mihai Eminescu! Astfel, potrivit Mediafax care citează surse judiciare, un poet contemporan, Laurian Stănchescu pe numele său, „i-a transmis procurorului general, Augustin Lazăr, un memoriu prin care solicită deshumarea lui Mihai Eminescu, pentru a fi anchetat modul în care a murit acesta”! Sătul pesemne să-i tot invoce în van faimoasele și aprigele versuri din finalul capodoperei „Scrisoarea a III-a” – „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne / Ca punând mâna pe ei / Să-i împarți în două cete / În smintiți și în mișei / Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!” – poetul Laurian Stănchescu a găsit de cuviință să facă valuri într-un chip foarte „original”! Constatând că Țepeș nu mai vine să ne scape de clasa politică cea pe drept cuvânt infamă, el a reactivat un marginal, dar patologic instinct primar obsesiv compulsiv din inconștientul colectiv al poporului român care, uneori, refuză să înțeleagă că adevărul e dincolo de cimitir și de istorie. Și iată cum, exact în țara „poetului-nepereche”, urmașii lui fără pereche – talentați și epigoni deopotrivă – se încăpățânează în a tulbura filonul inefabil, „nemuritor și rece” al sufletului românesc – ipostaziat la modul absolut de Eminescu – pentru a prinde un biet titlu de prima pagină, efemer și „hot”! Că doar totul e can-can! Aproape totul, din fericire… Și uite așa ne-am luat și o neașteptată porție de pseudo-dramă care exploatează la infinit teoriile conspiraționiste cu privire la misterele și controversele prematurei dispariții a celui mai mare spirit poetic și publicistic al nostru din toate timpurile!

INEDIT Pompierii au venit cu autospeciale în parcurile pentru copii din Oradea pentru a crea „oaze de răcoare”. Imagini cu „intervenția specială”

23:34

DEZVĂLUIRI Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat „valea morții”

23:09

Și tot în timpurile noastre, nu mai departe de aceeași săptămână trecută, ethos-ul românesc s-a manifestat în cel mai post-modernist stil a la Caragiale! „Curat-murdar” out-of-the-box, care-va-să-zică! Astfel, cititorii noștri, atât cei din România primordială, cea păzită de Carpați și de spiritul lui Eminescu, cât și cei din cea de-a doua Românie, din diaspora, au putut afla cum un alt conational foarte inventiv și creativ a făcut o adevărată revoluție pe OLX. Concret, „potrivit Mediafax, care citează surse din Poliția Ilfov, un bărbat în vârstă de 24 de ani din Cernica, județul Ilfov, s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce a încercat să vândă un obuz pe OLX.” Eh, dacă ar fi trăit „Nenea Iancu” și ar fi citit această știre, ar fi exclamat în stilu-i spontan și savuros: „Amice, ești idiot!” Acuma, nimeni nu poate ști cu exactitate dacă tânărul ilfovean suferă de vreo tulburare de comportament, dar cert este că acesta are o gândire de business! Doar că nu e vreun „comersant de piei de cloșcă” așa cum mai existau în vremuri caragialești, ci se închipuia a fi un baritai comersant de arme de uriaș calibru! Și, la urma urmei, tânărul a vrut să facă și el un ghișeft acolo, că doar ne aflăm în plin post-capitalism sălbatic… așa că de ce n-ar fi scos până și obuzul la mezat?!

„În această dimineață, polițiștii au identificat obuzul la locul de muncă al bărbatului, mai exact în Sector 3 București, la Rosal”, precizează Poliția Ilfov, continua știrea. Ceea ce ne arată că – „scrofulos la datorie” – tânărul obuzier de duminică și-a depozitat „tezaurul” într-un loc unde puțini ar fi căutat. Acasă ar fi fost prea simplu… Ciudat e că ai săi colegi n-au putut ori n-au vrut să observe faptul că simpaticul lor tovarăș de muncă a venit într-o bună dimineață la job cu un „mic” accesoriu pe lângă sufertașul din dotare! Probabil că asta înseamnă să fii mafiot… dacă nu în viața reală, măcar pe OLX!

Și aici reapare eterna întrebare: dacă românul s-a născut poet… ce a vrut să spună poetul? Deopotrivă, Laurian Stănchescu, cel care visează la deshumarea lui Eminescu și tânărul ilfovean, pentru care obuzele reprezintă poezia pragmatică a vieții! Și vorbim despre o viață palpitantă, într-o lume nebună, nebună, nebună… în care totul e de vânzare! Aproape totul! Pentru că – de bine, de rău – „în lumea asta prost făcută…”, vorba Poetului, mai sunt și oameni pentru care mai există acel ceva neprețuit! Și nu, nu e vorba despre vreo reclamă la vreun brand faimos, ci e pur și simplu vorba despre o experiență unică! Atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ. Ne place să credem că cel dintâi e dominant. Și bine facem. Este vorba de experiența de a trăi în România. În această Românie sfâșietor de frumoasă, asemeni unui cântec al Mariei Tănase, unde (încă) mulți dintre noi își doresc (mai) să rămână, dincolo de vremuri. Care vin și trec. Această Românie în care suntem din ce în ce mai puțini. Această Românie din care 5 români pe oră pleacă. Să-și urmeze visul și să-și împlinească destinul personal sau profesional, undeva afară, într-o altă țară a făgăduinței…   

„Și totuși, iubirea”… pentru țara natală și dorul de ea poate vor învinge în următorii 20 de ani! Doar că aceste două stări de grație trec prin stomacul realității de toate zilele, ceea ce-i face pe sociologi să emită sumbre „profeții”! Mai mult decât atât, proiecția pentru următorii 40 de ani nu este nici ea optimistă… „Un studiu făcut public de Institutul Național de Statistică indică faptul că, în cel mai pesimist scenariu, în anul 2060, populația României va fi de 12,5 milioane locuitori, iar varianta medie – în țară ar urma să trăiască 13,8 milioane locuitori”, notează Gândul în primul material al campaniei #roMânia – Țară, țară, vrem români! Dar, până atunci, în acest viitor destul de îndepărtat, va mai curge multă apă pe Dunăre, astfel că tot ceea ce ne rămâne de făcut este să celebrăm prezentul. Așa cum este el, cu bune și cu rele. Și să glorificăm trecutul, acolo unde este cazul. Că doar odată împlinește ROMÂNIA primul ei centenar!

Ce prilej mai frumos – și nebun în același timp – de a prețui ceea ce am avut, avem și vom avea! Atât în interiorul granițelor, cât și în afară lor. De la Mihai Eminescu la Laurian Stănchescu, de la Ion Luca Caragiale la tânărul din Ilfov care vroia să vândă un obuz pe OLX, România e, cu adevărat, mereu surprinzătoare, în cel mai autentic mod posibil. Așa că până să se adeverească (sau nu) sumbrele profeții ale sociologilor, poate că ar trebui să prețuim puțin mai mult ceea ce avem, ceea ce simțim, ceea ce suntem! Și asta dincolo de naționalismul găunos și sforăitor, care se va ivi cu siguranță în această toamnă prin propaganda de serviciu… Frumusețea e că fiecare dintre noi are, sau se presupune că ar avea, „liberul arbitru” de a celebra centenarul într-un mod unic. Așa cum unici sunt Eminescu și Caragiale, la care visăm și în care trăim, de cele mai multe ori fără să știm, în aproape fiecare clipă a vieților noastre…